Scandal la Iași! Ultimul domnitor al Moldovei a fost lăsat fără mormânt. Să fie un blestem pentru că a vrut să se sinucidă?
În noiembrie 2025, România a trăit un moment pe care îl credea recuperator, solemn, aproape istoric: întoarcerea acasă a lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul domnitor al Moldovei, figura care a abolit robia romilor, a înființat Jandarmeria, a protejat presa și teatrul, și care a murit în exil, la Paris, în 1857. După 168 de ani, sicriul său a fost deshumat din cimitirul Le Mée‑sur‑Seine și adus în țară cu onoruri demne de un șef de stat. Dar ceea ce trebuia să fie o reparație istorică s-a transformat într-un spectacol grotesc, urmat de o tăcere rușinoasă: de șapte luni, domnitorul stă neînhumat, plimbat între instituții, depozitat pe mese, prins între orgolii locale și neputință administrativă.
Un triumf național transformat în farsă
Pe 9 noiembrie, sicriul ajunge la București. Presa, oficialii, televiziunile, toată lumea vorbea despre „revenirea acasă a Măriei Sale”, după cum relatează și Cătălin Oprișan într-o postare a sa. S-au tras salve de tun, s-au aprins torțe, s-au rostesc discursuri bombastice. Depus la Opera Națională, deși nu a avut vreo legătură cu instituția, și apoi la Cotroceni, unde a fost invocată aura lui de „vizionar al Moldovei”, trecându-se sub tăcere sinuciderea lui ratată cu o foarfecă, este dus în cele din urmă la Iași, unde a fost primit cu toată pompa domnească: covor roșu, procesiuni, preoți, mulțimi. Apoi, brusc, nimeni nu mai știe unde să-l depună.
Inițial, Direcția de Cultură a propus un loc la intrarea într-un parc, dar tocmai pe acolo trec șinele de tramvai, după cum comentează și Cătălin Oprișan. Sculptorul Vladlen Babcinețchi a avertizat că vibrațiile ar fi indecente pentru un monument funerar. Primarul Mihai Chirica a respins ideea cu o frază care a intrat instant în folclor: „Nu l-am strâns de pe drumuri… trebuie tratat ca un domnitor.” Familia, scandalizată, a cerut retragerea sicriului de la Palatul Culturii.
Între timp, regula creștinească e limpede: înhumarea trebuie făcută în maximum o lună după deshumare. Numai că trecuse deja o lună. Acum s-au împlinit șapte luni de la acel moment care ar fi trebuit să-l onoreze pe ultimul domnitor al Moldovei.
Cum a ajuns Grigore Alexandru Ghica exponat de muzeu?
Pe 19 mai 2026, sicriul a fost mutat discret la sediul Inspectoratului de Jandarmi „Vasile Lupu” din Iași, sub pretextul că domnitorul Ghica a înființat Jandarmeria. Realitatea, comentată cu ironie amară de Oprișan: stă pe o masă, înghesuit între câteva obiecte de muzeu, într-o sală care nu e nici capelă, nici spațiu memorial, nici loc de odihnă veșnică.
Practic, un domnitor al Moldovei, reformator, european înainte de vreme, zace într-un depozit instituțional, ca un exponat de muzeu, neînmormântat de 7 luni, în timp ce autoritățile se ceartă pe amplasamente, estetici, vibrații și orgolii. A murit în exil, bolnav și izolat, într-o Europă care nu mai avea loc pentru domnitori fără tron, iar azi nici România nu pare să mai aibă loc pentru el.
Cine a fost vizionarul Grigore Alexandru Ghica, ultimul domnitor al Moldovei?
Născut în 1807, într-o familie domnească cu tradiție, Ghica a fost educat în Occident, unde a învățat limbi străine, drept, administrație și, mai ales, ideea că un stat modern se construiește prin instituții, nu prin capricii. Când a ajuns domn al Moldovei, în 1849, a adus cu el un aer de reformă pe care boierimea conservatoare l-a privit cu suspiciune. Istoricii amintesc că Grigore Alexandru Ghica a fost unul dintre cei mai progresiști conducători ai Moldovei: a susținut presa liberă, a înființat Jandarmeria, a protejat teatrul și cultura, a încercat modernizarea administrației. Cel mai curajos gest al său rămâne însă abolirea robiei romilor, în 1855.
Dar în spatele reformatorului se ascundea un om fragil. Viața personală îi era un labirint de anxietăți, depresii și nefericiri. Căsnicia eșuată, presiunile politice, intrigile boierești și izolarea crescândă l-au împins spre gesturi disperate. În 1856, a încercat să se sinucidă cu o foarfecă - un episod despre care, în mod ciudat, nu se mai vorbește.
În 1857, a părăsit țara, nu ca exilat politic, ci ca un om care nu se mai regăsea în noua realitate din țară, și s-a mutat la Paris, într-o locuință modestă, unde a și murit la vârsta de doar 50 de ani. A fost înmormântat în cimitirul Le Mée‑sur‑Seine, iar Moldova, prinsă în febra Unirii, l-a dat uitării.
Totuși, timpul are un fel ciudat de a recupera ceea ce istoria lasă în urmă. În 2025, România a decis să‑l aducă acasă. Un gest tardiv, dar necesar. Un domnitor care a abolit robia, care a modernizat instituțiile, care a încercat să tragă Moldova spre Europa merita, în sfârșit, un mormânt în pământul pe care l-a slujit. Numai că povestea lui Ghica nu se poate desprinde de ironia destinului. Așa cum în viață a fost împins între tabere, neînțeles, contestat, și după moarte este purtat între instituții și decizii amânate, așteptând pe o masă ca autoritățile să-i găsească „locul potrivit”.
Să fie un blestem pentru că a vrut să se sinucidă? Mai curând o incapacitate a unei țări care nici în timpul lui nu era pregătită pentru modernitate, și nici azi nu e pregătită să-l reprimească.
FOTO: Profimedia, Facebook Primaria Municipiului Iași, Facebook Mihai Chirica
