Un jaf de milioane! Misterul coroanei britanice dispărute, care a fost găsită după 60 de ani tocmai în Malaezia

Cu motive în stil art deco și realizată de Cartier, se estimează că valoarea actuală a istoricei tiare a Reginei Mary de Teck se ridică la aproximativ 4,3 milioane de euro.

Tiara purtată de Regina Mary și de Prințesa Margaret a suferit modificări, doar baza a rămas aceeași
Tiara purtată de Regina Mary și de Prințesa Margaret a suferit modificări, doar baza a rămas aceeași Foto: Profimedia

Lumea bijuteriilor este plină de piese de o valoare inestimabilă care au dispărut din cauza războaielor, revoluțiilor, furturilor sau exilurilor. De la fascinanta enigmă a diamantului „Florentino” până la misterioasele comori pierdute ale familiei Romanov, există numeroase piese emblematice a căror urmă rămâne învăluită în mister. Dar, uneori, norocul sau întâmplarea le readuce la lumină. Așa s-a întâmplat și cu tiara cu romburi de diamante a Reginei Mary de Teck.

Această piesă spectaculoasă, care a aparținut cândva amiliei regale britanice, a reapărut la aproape 60 de ani de la ultima dată când a fost văzută. Și a făcut-o, de altfel, într-un loc cu totul neobișnuit: la o ceremonie regală malaeziană. Diadema, creată de Cartier, a fost purtată de Tengku Natasya Adnan, prințesa sultanatului Pahang, un stat din Malaezia, cu ocazia ceremoniei „istiadat berinai”, un ritual tradițional de aplicare a henna-ului care se desfășoară în noaptea dinaintea nunții.

Vestea surprinzătoare a fost făcută publică de The Royal Watcher, un site specializat în universul regalității. Datorită legăturilor sale cu Familia Regală din Malaezia, acest site a putut confirma proveniența diademei cu ajutorul lui Tengku Ampuan, regina consortă a sultanatului Pahang. În acest caz, prințesa a purtat-o împodobită cu patru broșe suplimentare.

Istoria tiarei Reginei Mary de Teck

Regina Mary de Teck, soția cleptomană a Regelui George al V-lea și bunica Reginei Elisabeta a II-a, a comandat inițial realizarea tiarei la începutul deceniului 1910. A fost fotografiată purtând bijuteria în cadrul mai multor apariții publice în anii 1930, printre care la premiera filmului „Fantoma merge spre Vest” (1935) din Leicester Square și în timpul unei gale caritabile la Hotelul Savoy din Londra, în 1939.

Cunoscută în limba engleză sub denumirea de „Diamond Lozenge Bandeau” (termenul „lozenge” se referă la forma de romb în care sunt dispuse pietrele prețioase), bijuteria reflecta stilul art deco al epocii și, inițial, avea 13 perle în partea superioară, pe lângă cele două rânduri de perle care flanchează diamantele.

În 1948, Regina Mary i-a împrumutat-o nepoatei sale, Prințesa Margaret, care a purtat-o (fără partea superioară cu perle) la încoronarea Reginei Juliana a Țărilor de Jos. A fost primul ei angajament oficial în afara Marii Britanii, la care a participat în timp ce sora sa, Regina Elisabeta, era însărcinată cu Prințul Charles. Ultima sa apariție a fost într-un portret al Prințesei Margaret din 1965, iar de atunci se considera că tiara cu diamante era păstrată sub cheie în tezaurul regal, alături de alte relicve de familie.

Cu toate acestea, tiara cu diamante a dispărut și a apărut 60 de ani mai târziu tocmai în Malaezia! Se pare că bijuteria regală a fost vândută la o licitație în New York în 1988, iar Prințesa Chulabhorn a Thailandei a fost cea care i-a recomandat actualei Regine consoarte de Pahang să o cumpere. Aceasta a făcut-o, iar în ultimele trei decenii, tiara a fost purtată la numeroase evenimente regale malaeziene, printre care nunți, banchete și portrete oficiale. În ceea ce privește valoarea sa, estimările sugerează că ar putea valora aproximativ 4,3 milioane de euro, având în vedere măiestria cu care a fost realizată, materialele folosite, importanța sa istorică și legăturile cu Familia Regală.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg