Un nou botez regal! Află când îşi creştinează Prinţesa Madeleine a Suediei cel de-al doilea copil!

Actualizat:
printesa madeleine jpeg

Prinţesa Madeleine a Suediei, fiica cea mică a regelui Carl al XVI-lea Gustaf şi a reginei Silvia, a devenit mămică pentru a doua oară în urmă cu patru luni, iar acum se pregăteşte să-l creştineze pe cel de-al doilea născut al său.

image

Potrivit informaţiilor lansate de Casa Regală Suedeză, Prinţul Nicholas, copilul Prinţesei Madeleine a Suediei şi a soţului ei, Chris O`Neill, va fi botezat duminică, 11 octombrie, la ora 12.

image

Botezul va avea loc capela regală a Palatului Drottnigholm, acolo unde a fost botezată şi sora mai mare a lui Nicholas, Prinţesa Leonore, în iunie 2014. Toată ceremonia va fi difuzată de televiziunea locală, pentru ca supuşi să poată urmări acest eveniment emoţionant.

image

După ceremonia religioasă, bunicii prinţului Nicholas, respectiv regele Carl al XVI-lea Gustaf şi regina Silvia, vor ţine o recepţie la Palat, unde sunt aşteptaţi ceilalţi membri ai casei regale suedeze.



Recente pe Ok! Magazine

Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg