Un semn de pace? Regele Juan Carlos s-a întors la Palat pentru un dejun aniversar, spre dezgustul Letiziei

S-au împlinit 50 de ani de la urcarea pe tron a suveranului emerit Juan Carlos, moment căruia Regele Felipe a ținut să-i dea importanța cuvenită și să îl sărbătorească cu o masă în familie, în ciuda tuturor scandalurilor.

Regele Juan Carlos vs. Regina Letizia. FOTO: Profimedia
Regele Juan Carlos vs. Regina Letizia. FOTO: Profimedia

Sâmbătă, 22 octombrie, Familia Regală spaniolă a sărbătorit unul dintre cele mai importante evenimente din istoria țării: 50 de ani de la revenirea monarhiei în Spania. După aniversarea instituțională, în cadrul căreia Regina Sofia a fost onorată cu Ordinul Toisón de Oro, Felipe al VI-lea și Letizia au organizat un prânz privat la El Pardo, care a însemnat reîntâlnirea cu Juan Carlos I, la mai bine de doi ani și jumătate de când nu se mai întâlniseră toți.

Erau mari așteptări pentru a-i vedea pe toți împreună, moment folosit pentru a realiza o fotografie istorică cu întreaga Familie Regală reunită. O fotografie care, dacă a fost făcută, va rămâne în intimitate și nu va fi împărtășită cu restul spaniolilor - se pare că se evită cu orice preț să-i vedem pe Leonor, Sofia, Felipe și Letizia alături de emerit într-o singură imagine, din cauza motivelor lesne de înțeles. 

Cu siguranță, a fost un prânz dificil și destul de incomod. Și nu doar pentru că, pentru această ocazie, Regele Juan Carlos a trebuit adus în mod special din exil cu avionul, ci și pentru că vechile resentimente mocnesc în sânul Familiei Regale spaniole, fiind permanent alimentate de noi știri legate de trecutul său scandalos ori chiar de eforturile lui de-a rămâne în memoria poporului său, prin lansarea volumului biografic „Reconciliacion” - care, între noi fie vorba, numai despre conciliere nu este. De fapt, tocmai în acel volum, proaspăt scos de la tipar, s-au adunat multe dintre nemulțumirile acestei familii, care și-a văzut numele menționat a nu știu câta oară, nu în cea mai plăcută lumină. În mod special, Regina Letizia, pe care socrul ei a indicat-o ca fiind persoana care nu s-a străduit să aibă o relație amiabilă cu el. Cât o privește pe Regina Sofia, aceasta chiar dacă s-a ales cu un portret cald și luminos conturat de soțul ei, nu poate uita o viață de umilințe și infidelități din partea celui pe care, în weekend, a trebuit să-i zâmbească frumos și să-l felicite pentru cei 50 de ani scurși de la urcarea pe tron.

Din fericire, nu a fost un prânz foarte intim, așa că nu a trebuit să socializeze direct prea mult și nici să-și spună păsurile „peste masă”. Din cele publicate de revista „Lecturas”, aflăm că aproximativ 70 de invitați au venit la El Pardo pentru acest prânz, la care a participat și Familia Regală greacă - un motiv și pentru care rudele s-o viziteze pe venerabila Prințesă Irene, sora Reginei Sofia, care este imobilizată la pat.

Regina Letizia, dezgustată de revederea cu socrul ei

Deși era o reuniune istorică și dintr-un motiv foarte important, experții Casei Regale și susținătorii monarhiei erau foarte atenți la informațiile care ar fi putut apărea despre „întâlnirea față în față” dintre Regele Juan Carlos și Regina Letizia. Au fost câteva săptămâni foarte tensionate după ce tatăl lui Felipe al VI-lea a povestit în memoriile sale că nora sa este vinovată de „împiedicarea” unei relații normale cu nepoatele sale și de faptul că nu „contribuie” la coeziunea familiei. Lucru care ar fi făcut-o pe Letizia să fie „rănită și supărată”, deoarece consideră că nu merită un astfel de tratament. De aceea, această întâlnire, care s-a vrut a fi un semn de pace venit dinspre Regele Felipe, a fost o nouă sforțare din partea soției lui Felipe de-a părea calmă și zâmbitoare când, în realitate, era profund dezgustată de revederea cu socrul ei.

La o zi după festivitate, comentatoarea regală Pilar Eyre a afirmat că memoriile lui Juan Carlos au decis în cele din urmă cine a fost invitat la prânz. „Cred că Letizia și emeritul s-au salutat, dar nu au stat unul cu altul. Ea a stat tot timpul cu fiicele sale. Cu această carte, el a rupt toate legăturile și a polarizat întreaga familie: cei care sunt de partea reginei și cei care sunt de partea tatălui lui Felipe. Tuturor invitaților li s-a interzis să publice fotografii pe rețelele de socializare”, a adăugat jurnalista despre acest eveniment familial atât de tensionat.

În ciuda celor două tabere create de la publicarea cărții „Reconciliere”, se pare că există două persoane care nu s-au despărțit niciun moment de Letizia. Două aliate pe care le va putea număra cu siguranță toată viața, indiferent cât de mult vorbește Juan Carlos despre ea sau continuă să aibă neînțelegeri în familie: fiicele sale.

FOTO: Profimedia, Casa Regală spaniolă



Recente pe Ok! Magazine

Ducesa Sophie, Prințesa Anne și Zara Tindall la Royal Ascot   profimedia 1111045523 jpg
Regele Charles  foto   rofimedia 1113762317 jpg
Prințul William la ceremonia Ordinului Thistle în Edinburgh   GettyImages 2283591658 jpg
Regina Letizia Leonor și Sofia profimedia 1027024337 jpg
Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
nuntă în lacrimi Charlene și Albert   profimedia jpeg
Kate Middleton și William în Bahamas GettyImages 1239502886 jpg
Destinații de vacanță preferate de Harry și Meghan  FOTO Instagram, Profimedia jpg
Regina Maria a României profimedia 1025150522 jpg
Prințesa Diana ziua de naștere 1997 colaj profimedia jpg
Regina Suthida și Regele Rama X GettyImages 1487931816 jpg
Regele Kamehameha din Hawaii   imagine generată cu AI 4 png
Regina Suthida a Thailandei și Brigitte Macron la Palatul Elysee   profimedia 1113374184 jpg
Prințesa Siri și Regina Suthida Facebook3 png jpg
Meghan Markle, Kate Middleton  foto   Instagram jpg
Prințul Harry, Regele Charles  sursa foto   Profimedia jpg
Kate și Regina Elisabeta cu colierul din perle  jpg
Sultanul Mehmed al VI lea, ultimul sultan al Imperiului Otoman   profimedia 0667106072 2 jpg