Un semn de prietenie! Regina Rania a Iordaniei, apariție surpriză în trailerul filmului Melaniei Trump

A fost lansat primul trailer al viitorului film al Primei Doamne a Statelor Unite, în care apare suverana Iordaniei își arată loialitatea față de Melania Trump.

Regina Rania și Melania Trump în 2018, Profimedia (2) jpg

Știam deja că sunt prietene și împărtășesc aceeași pasiune pentru modă și dedicare pentru familie. Însă Regina Rania plusează în relația sa cu Melania Trump și bifează o apariție surpriză chiar în trailerul filmului care o portretizează.

Trailerul, lansat pe 17 decembrie, o arată pe regină vorbind cu Melania de la masa de discuții, în timpul reuniunii lor de la Palm Beach din ianuarie anul trecut. Pe parcursul clipului, Prima Doamnă a Statelor Unite spune din off: „Împreună cu lideri care împărtășesc aceeași viziune, avem o voce”.

Imaginile cu Regina Rania au fost filmate pe 16 ianuarie, înainte de inaugurarea președintelui Statelor Unite din 2025. Prima Doamnă, care urma să preia funcția, a găzduit întâlnirea din Palm Beach, în cadrul căreia ea și soția Regelui Abdullah al Iordaniei au discutat diverse probleme de interes comun, inclusiv bunăstarea copiilor și modalități de îmbunătățire a educației copiilor.

Și chiar ne amintim de acest cadru postat și de Rania în primăvară, care era însoțit de mesajul: „A fost o plăcere să o revăd ieri în Florida pe viitoarea primă doamnă a Statelor Unite, Melania Trump”.

Regina Rania și Melania Trump 2025, Profimedia jpg

O colaborare mai veche 

Reuniunea celor două în Florida, urmată de un prânz, a marcat a treia întâlnire între Regina Iordaniei și soția președintelui Trump. În timpul primului mandat al președintelui Donald Trump, Rania și Abdullah al II-lea au vizitat Casa Albă de două ori.

După a doua vizită a cuplului regal în 2018, Prima Doamnă a scris pe Instagram: „O vizită minunată cu regele și regina Iordaniei. Președintele și cu mine ne-am bucurat să îi întâmpinăm din nou la Casa Albă. Regina Rania și cu mine am purtat o discuție deschisă și productivă despre numeroasele probleme cu care se confruntă țările noastre în prezent.”

Rania și-a arătat și anterior sprijinul pentru Melania. În septembrie anul trecut, cu ocazia celei de-a 80-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, regina a participat la lansarea noii coaliții globale pentru copii a Primei Doamne. Regina Iordaniei și Olena Zelenska, Prima Doamnă a Ucrainei, s-au numărat printre oaspeții recepției „Fostering the Future Together: A Global Coalition” din New York.

Pe lângă Rania, trailerul filmului cu același titlu al Primei Doamne conține imagini cu Melania și fiul ei, Barron Trump, în ziua inaugurării din 2025, precum și cu ea și președintele dansând la balul inaugural.

Filmul „Melania”, produs de Amazon MGM Studios va fi lansat pe 30 ianuarie în cinematografe. Conform sinopsisului oficial al filmului, „Melania” va oferi „acces fără precedent la cele 20 de zile care precedă inaugurarea prezidențială din 2025 — prin ochii Primei Doamne. Intrați în lumea Melaniei Trump, în timp ce ea orchestrează planurile de inaugurare, navighează prin complexitatea tranziției de la Casa Albă și își mută familia înapoi în capitala națiunii. Cu imagini exclusive care surprind întâlniri importante, conversații private și medii nemaivăzute până acum, „Melania” prezintă revenirea doamnei Trump într-unul dintre cele mai puternice roluri din lume.”

FOTO: Profimedia, Getty Images, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg