Unde îşi va petrece Familia Regală sărbătorile de iarnă

Actualizat:
Margareta si Radu la Savarsin jpeg

În contextul noilor discuţii privind statutul Casei Regale, respins de Parlament, urmaşii Regelui Mihai se vor retrage la Castelul Săvârşin,

image

"România nu este monarhie, ci Republică. Palatul Elisabeta trebuie să revină statului român. Membrii Casei Regale pot sa stea la Săvârşin sau în altă parte", a declarat astăzi primul ministru Mihai Tudose, la doar câteva zile după ce îl omagia în Parlament pe Regele Mihai.

Declaraţiile premierului vin în aceeaşi zi în care a apărut informaţia potrivit căreia Guvernul nu susţine proiectul de lege privind statul Casei Regale. Drept urmare, membrii Casei Regale trebuie să elibereze Palatul Elisabeta în 60 de zile.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi principele Radu, împreună cu cele patru surori ale Şefului Casei Regale, se vor afla, de Crăciun şi Anul Nou,

- locul preferat al Regelui Mihai, unde Familia Regală obişnuieşte de ani buni să petreacă sărbătorile de peste an.

“Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei şi ASR Principele Radu se vor afla la Săvârşin de Crăciun şi Anul Nou. Toate cele patru surori ale Majestăţii Sale au dorit să fie la Săvârşin, alături de Custodele Coroanei, în acest final de an marcat de marea suferinţă a pierderii tatălui lor, Regele Mihai.

image

Cu mare părere de rău, fiind în perioada de mare doliu, Familia Regală nu va putea primi, ca în anii precedenţi, colindătorii la Castelul Regal Săvârşin.

Singura excepţie vor fi Dubaşii din Săvârşin, care vor fi aşteptaţi, ca în fiecare an, la ora 12.00, în ziua de Ajun (24 decembrie 2017), în piaţa cu fântână din incinta Satului Regal. Dubaşii nu vor cânta urările strămoşeşti, ci vor păstra un moment de reculegere în memoria Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I, în prezenţa Familiei Regale.

La intrarea pe Domeniul Regal Săvârşin, cartea de condoleanţe rămâne în continuare deschisă, chiar şi în zilele de Crăciun, alături de portretul Regelui Mihai I şi de o candelă aprinsă, până la împlinirea celor 40 de zile de mare doliu.

Familia Regală va participa, în dimineaţa zilei de 25 decembrie, la marea slujbă din prima zi de Crăciun, la biserica ortodoxă din comună”, spun reprezentanţii Casei Regale române.

image


Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton, Prințesa Diana, Meghan Markle  foto   Profimedia, GettyImages jpg
Letizia, profimedia 1139305551 jpg
Regele Felipe al VI lea și regina Letizia a Spaniei cu Emmnauel Macron și soția sa, Brigitteprofimedia 1139306946 (3) jpg
Kate Lilibet jpg
Familia Regală marocană   Casa Regală marocană jpg
Regina Mary și Regele Frederik ai Danemarcei, GettyImages (1) jpg
Prințul William, Profimedia (3) jpg
Printul George, Printul William, Printul Louis, Printesa Kate, Printesa Charlotte, Regele Charles, Regina Camilla si Ducesa Sophie la Trooping the Colour 2024   profimedia 0881838195 jpg
FotoJet (87) jpg
Printesa Ameera profimedia 0176486357 jpg
Prințul Al Hussein bin Abdullah II, Prințesa Rajwa, Profimedia (1) jpg
Kate Middleton, Meghan Markle  foto   GettyImages, Profimedia jpg
Charlene de Monaco în alb, Brigitte Macron în negru, Profimedia (4) jpg
Prințul Harry a sărit cu parașuta în Canada, Profimedia (5) jpg
Regele Eadwig, Ælfgifu, Æthelgifu  Imagine generată cu AI png
Prințul Philip și Kate Middleton, GettyImages (5) jpg
Principesa Sofia la Festivalul Internațional de Film București 2026   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpg
Hortense Mancini, portret de Jakob Ferdinand Voet, profimedia 1011672808 jpg