Unde și cu cine locuiește Prințesa Stéphanie de Monaco ?

Actualizat:

Sora Prințului Albert de Monaco, care duce o viață discretă, a împlinit pe 1 februarie vârsta de 59 de ani.

Prințesa Stéphanie de Monaco e mezina lui Grace Kelly și a Prințului Rainier. FOTO: Getty Images
Prințesa Stéphanie de Monaco e mezina lui Grace Kelly și a Prințului Rainier. FOTO: Getty Images

A avut o tinerețe rebelă, după adolescența marcată de pierderea mamei sale, Grace Kelly, dar acum preferă să trăiască simplu și retras, dincolo de evenimentele publice la care ia parte, singură ori cu familia Grimaldi, în Principatul Monaco.

Prințesa Stéphanie de Monaco a împlinit 59 de ani, aceasta fiind prima sa aniversare ca bunică. Sora mai mică a prințesei Caroline și a lui Albert al II-lea și-a crescut cei trei copii, Louis, Pauline și Camille, între Auron, în Alpii Meridionali, și hinterlandul din Nisa. Apoi a locuit pe domeniul Fontbonne, adiacent fermei Roc Agel, unde și-a dus și cei doi elefanți salvați - ea continuând să ducă mai departe și proiectul de suflet al tatălui său, circul.

Stabilită, astfel, în Principatul Monaco, ea și-a însoțit în mod regulat pe fratele mai mare la inaugurări, fiind una dintre cele mai active membre ale familiei principare și având propriile birouri în Palat.

De câțiva ani, însă, după al doilea său divorț, cel de acrobatul portughez Adans Lopez Peres, în 2004, Prințesa Stéphanie de Monaco locuiește într-un duplex de câteva sute de metri pătrați cu vedere spre portul Fontvieille, în cartierul de la marginea de vest a Principatului.

Deși foarte discretă în ceea ce privește viața sa privată, cea mai mică soră a Prințului Albert de Monaco nu trăiește singură. În plină pandemie, și-a luat în casă cei trei copii mari, redescoperind astfel bucuria reuniunilor de familie, iar acum continuă să locuiască cu fiica sa cea mică, Camille Gotlieb. „Suntem foarte apropiate și luăm cina împreună de cel puțin două sau trei ori pe săptămână. Fratele meu, Louis, ni se alătură vineri seara. Chiar e nelipsit! Îl conving adesea să ne pregătească lasagna, care este felul meu preferat", a povestit pentru „Hello Monaco” Camille, care are 25 de ani și e foarte activă pe rețelele sale de socializare.

„Mama mea este foarte activă în tot ceea ce face. Are chiar mai multă energie decât mine! E o sursă inepuizabilă de inspirație și de energie! (...) Dacă mama ar decide să deschidă o brutărie, aș fi alături de ea. Și dacă ar construi un castel de nisip, eu l-aș apăra ca și cum ar fi fortăreața mea!”, a mai spus tânăra Camille, care e foarte atașată de Stéphanie de Monaco.

FOTO: Getty Images, Palais Princier



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg