Verii lui Nicolae al României sunt și ei în vacanță. Prinții Serbiei au un loc preferat în Grecia

Actualizat:

Prințul Filip și Prințesa Danica ai Serbiei s-au întors într-un loc plin de semnificație pentru familia lor.

Prințul Filip și Prințesa Danica ai Serbiei în vacanță cu copiii lor, Stefan și Marija, la Muntele Athos   Casa Regală sârbă (8) jpg

Și vara aceasta, Prințul Filip al Serbiei și soția sa, Danica, au fost văzuți în Grecia, unde prințul moștenitor al Serbiei se afla în pelerinaj pe urmele strămoșilor săi. De altfel, el a făcut o primă oprire la Athos, pentru a marca cea de-a 827-a aniversare a mănăstirii Hilandar, unde se află una dintre cele douăzeci de comunități ortodoxe de pe Muntele Athos din Grecia.

Mai întâi, Prințul Filip și Stefan s-au oprit în reculegere la Mănăstirea Hilandar de pe Muntele Athos. Mănăstirea Hilandar este o mănăstire sârbească fondată în 1198 de arhiepiscopul sârbe Sfântul Sava și de tatăl său, principele sârbe Ștefan Nemanja. Este situată în partea cea mai nordică a peninsulei athonite și este considerată a fi a patra în ierarhia mănăstirilor de pe Muntele Athos.

„În tăcerea celui mai important metoh Hilandar - Kakovo, în vecinătatea binecuvântată a Sfântului Munte, am petrecut o zi plină de putere spirituală, pace și recunoștință profundă”, se arată într-o postare pe social media.

Apoi, familia princiară sârbă a profitat de prezența în regiune pentru a-și oferi câteva zile de vacanță într-un resort familial: „Și anul acesta, conform tradiției, în timp ce Filip și Stefan stăteau pe Sfântul Munte, eu și Marija îi așteptam în frumosul resort de la Muntele Athos”, a notat Prințesa Danica a Serbiei într-o postare pe contul său de Instagram. „După întoarcerea lor, ne-am continuat vacanța de familie acolo, creând amintiri care, cu multă recunoștință, ne leagă de regiunea divină Athos, mare și de iubire.”

Îmbrăcați în haine lejere de vacanță, familia a făcut și câteva fotografii la malul mării. Prințesa Danica a ales o rochie ușoară din in, cu volan pe umeri, micuța Marija părea o păpușă vie în rochița sa cu imprimeu modern reprezentând un coral, în timp ce Prințul Filip și fiul său, Stefan, se simțeau confortabil în pantaloni scurți și cămăși din muselină. Iar cele mai frumoase cadre au fost surprinse pe plajă, cu toți cu picioarele goale în nisip.

Vacanța lor s-a completat ideal și cu deliciile oferite de bucătăria grecească: salate, tartar de ton cu avocado, fructe de mare, pe ritmuri de bouzouki.

Filip Karadjordjevic, fiul cel mic al prinţului moştenitor al Serbiei, Alexandru Karadjordjevic, cu Maria da Gloria de Orleans-Braganza, s-a căsătorit în 2017 la Belgrad cu Danica Marinkovic, fiica unui renumit pictor sârb, la rândul ei artist plastic. Cuplul princiar are doi copii, pe Stefan, de 7 ani, și pe Marija, de 2 ani.

FOTO: Casa Regală sârbă, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg