Veste devastatoare pentru Palatul norvegian! Verdictul primit de „prințișorul” violator i-ar putea ucide mama

Câte lovituri mai poate suporta Casa Regală norvegiană? Dar prințesa muribundă Mette-Marit?

Prințesa Mette Marit și fiul ei condamnat, Marius Borg   FOTO Profimedia jpg

Aceasta este întrebarea pe care au ajuns să și-o pună până și cei mai aprigi contestatari ai soției Prințului Haakon și al fiului său depravat, Marius Borg, care a adus atâta suferință în sânul unei monarhii atât de solide, liniștite și riguroase. Căci vestea din această dimineață de luni, când a fost comunicat verdictul în cazul procesului cu 38 de capete de acuzare, inclusiv violuri, diverse alte abuzuri, plus consum de substanțe interzise, a căzut ca un trăsnet peste Palatul și așa greu încercat, în care patru membri de bază ai Familiei Regală se luptă să rămână în viață: Regele Harald, cel cu inima obosită și probleme serioase de deplasare, Regina Sonja, cardiacă, Prințesa Astrid (sora regelui), gârbovită de ani și probleme inerente vârstei de 93 de ani, și Prințesa moștenitoare Mette-Marit, răpusă de fibroza pulmonară, care nu mai poate fi salvată decât printr-o operație de transplant.

Presa nordică s-a strâns încă dinainte de ora 8:30 dimineața, când a avut loc ședința de judecată, în cadrul căreia judecătorul Jon Sverdrup Efjestad urma să pronunțe sentința în sala 250 a Palatului de Justiție din Oslo. Cu toții așteptau cu înfrigurare să afle ce rezultat va fi dat în cazul celui mai scandalos și mai laborios proces care a vizat Casa Regală în ultima sută de ani. Astfel că vestea că Marius Borg a fost condamnat la 4 ani de închisoare a fost preluată imediat de toate canalele media.

Cumva, echipa de avocați care îl reprezintă pe Marius Borg, în vârstă de 29 de ani, fiul pe care prințesa Mette-Marit a Norvegiei l-a avut înainte de a se căsători cu Prințul Haakon, se aștepta la acest deznodământ, ba chiar la mai rău. Căci tânărul, care se luptă de ani de zile cu consumul de droguri, risca până la 8 ani de închisoare - procurorul a cerut o pedeapsă cu închisoarea de șapte ani și șapte luni și se aștepta ca instanța să-l declare vinovat de toate acuzațiile care figurau în actul de acuzare, cu excepția unei acuzații de amenințări. Totuși, se pare că din cele patru acuzații de viol pentru care a fost judecat, „prințișorul” a fost achitat de două dintre ele. La fel și în cazul altor capete de acuzare, fiind achitat de orice cerere de despăgubiri formulată de femeile care l-au acuzat. Atât condamnatul, cât și Parchetul pot face apel, iar verdictul nu este definitiv, dar ne este clar că nici nu poate scăpa fără închisoare.

Iar 4 ani după gratii nu-s de ici, de colo, mai ales pentru o odraslă cvasi-regală, bașca cu o mamă muribundă... Și, la drept vorbind, situația lui Mette-Marit s-a depreciat accelerat și pe fondul stresului și al supărării, care au făcut ca tensiunea să îi crească alarmant, respirația să fie mai sacadată, plămânii mai solicitați și, într-un final, să ajungă dependentă de aparatul de oxigen. Astfel, o veste ca aceasta nu face decât să îi agraveze starea, șansele sale de supraviețuire ajungând astăzi la un minim periculos.

Rămâne de văzut în ce condiții se vor desfășura evenimentele ulterioare din Norvegia și cât de rezistentă este soția Prințului Haakon care, pe lângă toate dramele aduse în acest mariaj regal, a reușit în ultimul timp să recâștige simpatia publicului, pe fondul unei empatii generalizate.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg

Parteneri

palate jpg
image png
marian neacsu la Reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social foto gov ro jpeg
image png
ro alert webp
atentat cracovia1 jpg
Factura curent energie electrica FOTO Shutterstock jpg
cracovia gif 2 gif
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg