Veste mare, de familie, pentru cuplul format din Prințesa Beatrice și soțul său, Edoardo Mapelli Mozzi

Edoardo Mapelli Mozzi a împărtășit câteva vești minunate miercuri, urmăritorilor săi de pe Instagram.

Prințesa Beatrice și soțul său, Edoardo Mapelli Mozzi
Prințesa Beatrice și soțul său, Edoardo Mapelli Mozzi

Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi sunt căsătoriți din 2020, iar ei au avut o nuntă dintre cele mai discrete, întrucât a avut loc într-o perioadă dificilă, a începutului pandemiei de COVID. Și cum ei au fost obligați de situație să gestioneze evenimentul cât mai restrâns, se bucură nespus când aud acum de nunți de familie, ce vor avea loc în cel mai tradițional mod!

Căci da, o nouă nuntă este la orizont. Antreprenorul care se ocupă de imobiliare a făcut anunțul. Clopotele de nuntă sunt gata să sune din nou, deoarece fratele mai mic al lui Edoardo este acum logodit!

Edoardo Mapelli Mozzi a împărtășit miercuri dimineață, cu cei 137.000 de urmăritori ai săi că este foarte încântat, întrucât o mare bucurie îi așteaptă pe fratele său și pe a sa logodnică. Desigur, Edoardo Mapelli Mozzi a completat anunțul și cu o fotografie a viitorilor miri. Iată și ce gânduri minunate a avut pentru ei: „Sunt atât de fericit pentru fratele meu mai mic, Alby și pentru Chelsea, aleasa sa! Să găsești pe cineva atât de special este cu adevărat cea mai mare binecuvântare din viață. Vestea logodnei tale îmi umple inima de fericire. Vă doresc amândurora o viață plină de dragoste, râsete și aventuri nesfârșite!”

Fratele lui Edoardo PNG

Fotografia este de fapt un selfie realizat chiar de viitoarea mireasă și cumnată a Prințesei Beatrice.

Cine este fratele lui Edoardo, Alby?

Alby Shale este fratele vitreg al lui Edoardo, care s-a născut în 1991. Edoardo are și o soră, Natalia, care s-a născut în 1981.

Părinții lui Edoardo sunt Alessandro 'Alex' Mapelli-Mozzi și Nikki Williams-Ellis MBE (născută Nicola Diana Burrows).

Cum a fost nunta prințesei Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi?

Nunta Prinţesei Beatrice a fost, pe bună dreptate, cea mai atipică văzută vreodată la o casă regală!

Nepoata acum în vârstă de 34 de ani a Reginei Elisabeta s-a căsătorit la 31 de ani în prezenţa a doar 20 de invitaţi, respectând regulile autorităţilor în ceea ce priveşte evenimentele familiale.

Prinţesa şi finanţistul italian Edoardo Mapelli Mozzi, în vârstă de 40 de ani de ani şi tatăl unui băieţel de șapte ani dintr-o relaţie anterioară, s-au căsătorit la capela reşedinţei regale Royal Lodge din Windsor, în prezenţa reginei şi a soţului ei, Prinţul Philip.

Pentru a compensa faptul că nepoata ei nu poate avea parte de o nuntă cu pompă, cum se poartă la casele regale, Regina Elisabeta i-a împrumutat miresei două piese importante pentru nunta ei discretă: rochia de mireasă şi tiara.

printesa beatrice mireasa jpeg

Rochia vintage a fost o creaţie Norman Hartnell, din tafta ivoire, încrustată cu diamante, şi aparţinea reginei, fiind purtată de aceasta la un eveniment din anul 1962, pe când suverana avea 36 de ani. Singura modificare adusă de Beatrice au fost mânecile scurte din organza, aplicate modelului original.

Foto: Getty și Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg