Vestea pe care nu voiam s-o auzim niciodată despre Prințesa Kate: ”E posibil să nu mai revină niciodată!”

Actualizat:

Este posibil să nu-și mai poată asuma niciodată rolul regal important și activ pe care l-a avut până acum Prințesa de Wales. Cui aparține scenariul sumbru?

Kate Middleton în alb, Profimedia jpg

Rolul lui Kate Middleton în cadrul familiei regale britanice este posibil să se schimbe radical în urma diagnosticului de cancer și al tratamentului său împotriva nemilosului diagnostic.

Contează foarte mult cât de grav este acest tip de cancer al Prințesei, nedezvăluit până acum. Însă mai mulți specialiști au analizat contextul, iar cancerul de colon ar putea fi o posibilitate mare în ceea ce o privește. Cu cât este mai dificil de tratat, un om poate rămâne captiv terapiilor ani întregi. Se schimbă atât înfățișarea, cât și pofta de viață. O putem lua exemplu pe Shannen Doherty, care se luptă cu cancerul de aproape 10 ani. Așa că această teorie poate fi susținută din motive medicale, deși pentru fanii regali este o lovitură!

Deja ei sunt foarte îngrijorați și nu fac altceva decât să se intereseze de Kate pe conturile oficiale de social media ale Palatului. Starea aceasta umbrește inclusiv perspectiva viitorului, căci Marea Britanie are nevoie de o regină sănătoasă, activă, implicată, alături de oameni, adică exact cum a fost Kate până acum.

Mai multe pentru tine...

Prințesa de Wales, care muncea cot la cot cu soțul său, Prințul William, „s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată în rolul în care au văzut-o oamenii înainte”, a declarat marți pentru Us Weekly un apropiat al Palatului.

Sursa a adăugat că în prezent „reevaluează ceea ce va putea să-și asume când se va întoarce” după ce a urmat tratamente de chimioterapie preventivă pentru cancerul ei, scrie publicația PageSix.

Mai mult, expertul regal Richard Fitzwilliams a explicat că atunci când Kate Middleton va putea reveni la îndatoririle regale „o va face respectând atent recomandările medicale”.

PageSix a cerut Palatului Kensington un punct de vedere în legătură cu acest scenariu deloc optimist, însă nu a primit deocamdată niciun răspuns.

Speculațiile acestea vin după ce deja în media britanică o altă sursă de la Palat a declarat că este posibil ca Prințesa de Wales să nu mai apară deloc anul acesta. Deja au trecut 6 luni de când nu a mai fost văzută!

Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, a suferit în ianuarie o intervenție chirurgicală importantă, după care a fost diagnosticată cu cancer.

Foto: GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (88) jpg
Meghan Markle GettyImages 1178314752 jpg
Moza bint Nasser   Instagram jpg
Marius Borg   profimedia 1132847087 jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (3) jpg
Strămoșul Prințului William, William Cuceritorul   Profimedia jpg
Prințesele Beatrice și Eugenie la nunta lui Peter Phillips cu Harriet Sperling, profimedia 1108541650 jpg
Regele Felipe și Regina Letizia profimedia 1139285409 jpg
Regele Edward VII profimedia 0166621141 jpg
Prințul William adoră viața la țară, Profimedia (2) jpg
Meghan prim plan ea jpg
Nicolae de Romania și Alina, nunta din 2018, Foto Ostafi jpg
Prințesa Charlene cu un bebeluș în brațe   Palatul Princiar jpg
Kate Middleton în în Pulborough, Profimedia (8) jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și Prințul Archie foto colaj Profimedia Instagram jpg
Prințesa Sofia și Prințul Philip profimedia 1139457032 jpg
Kate Middleton, Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Caligula  profimedia 0785688702 jpg