Vești bune anul are pentru Kate Middleton și alți Capricorni ca ea. Cum o afectează ascendentul în Leu și care-i punctul ei sensibil

După 16 ani de piedici, nativii din Capricorn, printre care se numără și Prințesa de Wales, vor descoperi, anul acesta, magia din punct de vedere astral.

Kate Middleton, Prințul William  foto   Profimedia jpg

Într-adevăr, specialiștii în Astrologie susțin că problemele de anul trecut ale Prințesei de Wales au fost cauzate foarte probabil de planeta transformării, Pluto, care a stat “în coasta” nativilor din semnele cardinale (Berbec, Rac, Balanță, Capricorn) pentru nu mai puțin de 16 ani. Într-un final, pe 19 noiembrie 2024, aceste patru cele mai afectate zodii au răsuflat ușurate, după ce Pluto s-a mutat din semnele lor.

Acum și aici, am putea spune că greul a trecut, însă nu în totalitate, din moment ce, potrivit hărții sale astrologice, Kate Middleton are ascendentul în Leu și Luna natală în Rac.

Fără îndoială, trecerea lui Pluto în Vărsător, după 16 ani, a reprezentat o gură de aer curat pentru brava prințesă. Vălul transformator s-a ridicat și se anunță zări senine atât pentru Capricorn, cât și pentru Rac, în 2025.

Singura problemă ar putea fi ascendentul lui Kate în Leu, care ne indică faptul că Prințesa nu a terminat definitiv cu influența lui Pluto, întrucât această planetă va superviza și scoate din zona de confort alte patru planete: Taur, Leu, Scorpion și Vărsător. Capricornul este, însă, cunoscut pentru calmul său și pentru faptul că el găsește soluții și în cele mai întunecate sau disperate situații. 

Cu Luna în Rac, Kate este complet sub influența familiei

În plus, soarele natal Capricorn al lui Kate se află în casa a cincea, și anume casa regalității, a strălucirii și a conducerii. Cu alte cuvinte, regalitatea se simte atât de bine în zona lui Kate, de parcă s-ar fi născut cu ea. Nu întâmplător aflăm uneori, în viață, că destinul ne este scris în stele. Mai mult, ascendentul în Leu completează acest aspect regal al femeii care conduce.

Cu Luna în Rac, așa cum spuneam și mai devreme, Kate este complet sub influența familiei, a loialității, a apropierii și luptă pentru viața ei privată. O prețuiește. Nu este dispusă s-o arate altora, detestă să-i fie dezvăluite secretele, uneori se poate simți presată de cei din jur, amenințată sau neînțeleasă. În alte dăți, poate suferi, crezând că nu este apreciată. Ca orice femeie, până la urmă, Kate are și ea nevoie de validare, vrea să audă de la cei care contează pentru ea că este văzută și apreciată, altfel poate cădea ușor în butoiul cu melancolie.

Kate Middleton, Prințul William și copiii  foto   GettyImages jpg

Una peste alta, Kate are toate datele unei partenere ideale pentru Prințul William, moștenitorul tronului, și, mai ales, datele perfecte pentru o viitoare regină a Regatului Unit, atunci când destinul va decide asta.

Citește mai mult despre cum se arată noul an pentru prințesă, din punct de vedere astrologic, și cum o afectează sau nu acest lucru în noul număr al revistei OK!

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg