Victoria echipei La Roja i-a făcut pe regalii spanioli să se îmbrace din nou în roșu

Triumful echipei naționale de fotbal a Spaniei la UEFA EURO 2024 i-a făcut pe Regina Letizia, pe Regele Felipe și pe fiicele lor să se îmbrace în culoarea echipamentului ei, care i-a purtat noroc.

Familia Regală spaniolă, în roșu aniversar. FOTO: Getty Images
Familia Regală spaniolă, în roșu aniversar. FOTO: Getty Images

Sportul spaniol a sărbătorit marea victorie a echipei naționale de fotbal masculin la Euro 2024. Echipa națională a învins echipa Marii Britanii cu scorul de 2-1, un moment istoric pe care Infanta Sofia și Regele Felipe al VI-lea l-au trăit în direct pe Stadionul Olimpic din Berlin.

Ieri, câștigătorii au fost primiți în audiență de Regele Felipe și de Regina Letizia a Spaniei la Palatul Zarzuela, unde, în semn de respect și prețuire, cei doi monarhi au adoptat în ținuta lor un obiect vestimentar roșu, în ton cu echipamentul campionilor. Marea surpriză a venit, însă, dinspre cele două fiice ale suveranilor, care au purtat tricouri ale echipei naționale.

Pentru această întâlnire cu echipa de fotbal a Spaniei după victoria de la Berlin, Regina Letizia nu a ezitat să îmbrace din nou culoarea roșie, care îi place atât de mult și care este atât de reprezentativă pentru uniforma echipei spaniole. Mai exact, suverana a „reciclat” din garderoba sa o rochie modernă în această nuanță vibrantă, cu fermoar frontal, un detaliu foarte șic și încă în trend.

Această rochie fără mâneci, croită la baza gâtului, a fost purtată pentru prima dată de Regina Letizia în timpul unei audiențe la Palatul Zarzuela cu echipa națională de baschet masculin, în septembrie 2019, după câștigarea Cupei Mondiale. Cu acea ocazie, ea a asortat-o cu o pereche de pantofi slingback Carolina Herrera. Ulterior, a mai purtat-o în mai 2022, la Competitive Advantages of Filming in Spain de la Auditorium ICEX din Madrid, cu o geantă din piele de șarpe de la Carolina Herrera și pantofi cu toc din piele de la Magrit.

FOTO: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg