VIDEO Principesa Sofia a României: „Trecutul ne-a făcut ceea ce suntem azi”

Fiica Regelui Mihai a fost în centrul atenției săptămâna trecută, când a împlinit 66 de ani, vârstă pe care a sărbătorit într-o manieră inedită.

Principesa Sofia aniversare   Daniel Angelescu, Casa Majestatii Sale jpeg

Putem spune că Principesa Sofia este una dintre „răsfățatele” membre ale Familiei Regale. Cel puțin, în materie de vizibilitate. Căci, de când și-a asumat rolul de membru activ al Casei Regale române, stabilindu-se în patria tatălui său, Regele Mihai I, și devenind mâna dreaptă a Custodelui Coroanei, Majestatea Sa Margareta, are parte de-o popularitate crescândă.

Și, cu siguranță, și profesia sa aparte, aceea de fotograf profesionist, o aduce mai aproape de publicul din România, aceasta realizând mai multe colecții de artă fotografică despre țara noastră, de la peisajele rurale din Maramureș și viața călugărițelor din mânăstirile ortodoxe și până la marii coloși industriali lăsați în paragină.

Așa se face că, la aniversarea celor 66 de ani, Alteța Sa Regală Principesa Sofia și-a invitat atât surorile, Majestatea Sa Margareta, Principesa Elena și Principesa Maria, însoțite de Principele Radu, cât și prietenii, cunoscuții și colaboratorii la vernisajul noii sale expoziții de fotografie de artă, „Din piatră şi oţel – O călătorie în lumea Urbex”, organizată la Galeria de Artă Galateca.

Invitată la eveniment, jurnalista Mihaela Bîrzilă a realizat un reportaj despre vernisajul Alteței Sale, dublat de lansarea albumului tipărit, realizat după un tur de forță de două săptămâni. Despre aceste megastructuri părăsite, Principesa Sofia spune că „sunt ferestre către trecutul nostru”, dar și niște „spații mute pline de o frumusețe seducătoare, care provine din haosul vizual și din dărăpănarea care ne înconjoară”. Din fericire, însă, „unele dintre aceste locuri sunt în curs de transformare sau de renovare”, pentru a avea din nou „roluri active și utile”.

Întrebată de realizatoarea Antena 3 ce a descoperit despre românii pe care i-a întâlnit, Principesa Sofia a spus că „sunt foarte calzi, foarte primitori, grijulii, am descoperit multă generozitate. Am fost ajutați peste tot unde am fost.”

„E important să nu ne uităm trecutul. Trecutul ne-a făcut ceea ce suntem azi. Și trebuie să ducem mai departe această moștenire pentru viitorul României și să arătăm respect pentru trecutul nostru”, crede Alteța Sa Regală, născută la Atena și școlită în Elveția, Marea Britanie și Statele Unite și care acum vorbește bine românește, deși s-a stabilit în România abia în 2018.

FOTO: Casa Majestății Sale



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg