Viitoarea regină a Suediei și fiica ei, Prințesa Estelle, o feerie în rochii de vară la ceas aniversar

Luni, pe 14 iulie, Prințesa moștenitoare Victoria a Suediei a sărbătorit împlinirea a 48 de ani alături de familia regală, pe insula Öland.

Ca în fiecare an, ziua de naștere a viitoarei regine a fost punctată de festivități, inclusiv o procesiune cu trăsuri trase de cai și un concert. 

Prințesa Victoria Prințesa Estelle și Prințul Oscar Facebook jpg

Dacă în Franța 14 iulie este sărbătoare națională, și în Suedia este o zi specială. 14 iulie marchează ziua de naștere a Prințesei Moștenitoare Victoria, fiica cea mare a Regelui Carl Gustaf și a Reginei Silvia. Ca în fiecare an, evenimentul este sărbătorit pe insula Öland, situată în sud-vestul Mării Baltice, acolo unde familia regală are o reședință de vară.

Numită Villa Solliden, reședința și grădinile sale sunt scena unei serbări în prima parte a zilei. Aproximativ o sută de suedezi se adună în curte pentru a-i transmite urări de bine Prințesei Victoria, în timp ce un cor de copii de la școala orașului cântă în onoarea ei.

De ziua ei, prințesa moștenitoare a fost însoțită de soțul ei, Prințul Daniel, și de cei doi copii ai lor: Prințesa Estelle, în vârstă de 13 ani, și Prințul Oscar, în vârstă de nouă ani. Au fost prezenți la serbările organizate la reședința de vară și părinții Victoriei, Regele Carl Gustaf și Regina Silvia, precum și alți membri ai familiei regale, cum ar fi Prințesa Madeleine și Prințul Carl Philip, recent devenit tată pentru a patra oară.

Pentru această ocazie, Victoria a Suediei și fiica sa, Prințesa Estelle, au ales ținute colorate cu modele florale. Prințesa Estelle a purtat o rochie de vară albastră, mini, în timp ce mama ei a purtat o piesă lungă, boemă, cu print roz pe un fond verde mentă.

Continuând vibe-ul ținutei alese pentru ziua ei, Victoria a completat-o cu o pereche de cercei sub formă de margarete, care i-a dat un aer de prințesă a verii.

Prințesa care va deveni, într-o zi, regina Suediei

Cât despre fiica sa, Estelle, a doua în ordinea de succesiune la tron, aceasta crește văzând cu ochii, transformându-se, la doar 13 ani, într-o adolescentă înaltă și frumoasă, cu aspect de manechin.

Prințesa Victoria Prințesa Estelle și Prințul Oscar profimedia 1021900163 jpg

Ne place că, deși în regatul nordic vara nu are de multe ori temperaturi foarte prietenoase, femeile din familia regală adoptă mai mereu ținute viu colorate, cu aer mediteraneean, în timp ce domnii regali aleg costume elegante în culori deschise.

Foto: Profimedia, Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Meghan Markle și Prințul Harry Instagram png
Printesa Charlene de Monaco, Printul Albert de Monaco, Printesa Caroline, Printesa Charlotte Casiraghi, Printesa Alexandra de Hanovra, Ben Sylvester Strautmann la Balul rozelor  Palais Princier de Monaco (4) jpg
Tiara găsită în Malaezia a Reginei Mary de Teck și putată de Prințesa   Margaret Profimedia jpg
Prințul Harry  GettyImages 2295150353 jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages 2270992649 jpg
Regina Mary și Regele Frederik la aniversarea Regelui Carl Gustaf al Suediei   Casa Regală suedeză jpg
Fan Bingbing a jucat o pe Împărăteasa Wu, GettyImages (4) jpg
Filmul Theodora Împărăteasa Sclavă 1954 cu Gianna Maria Canale, Georges Marchal, personaje Teodora, Justinian, Pofimedia 0418414715 jpg
Prințesa Sophia Duleep Singh, Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe cu  președintele Finlandei, Alexander Stubb, și soția lui, Suzanne Innes Stubb   profimedia 1140935851 jpg
Kate Letizia colaj Getty Images jpg
Sarah Bernhardt  foto   profimedia 1010132945 jpg
Prințesa Diana și fratele ei, Contele Charles Spencer   Profimedia, Instagram jpg
Charles și Camilla, profimedia 1098322769 jpg
Zara Tindall Musto Country png
Meghan în bucătărie, în negru, Foto Instagram jpg
Mette, Haakon, înmormântare, profimedia 1132759913 jpg
Meghan Markle și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg