Viitoarea regină norvegiană a împlinit 22 de ani! Palatul a celebrat-o cu o fotografie aniversară, înainte de plecarea sa

Actualizat:

Pe 21 ianuarie, a fost ziua de naștere a Prințesei norvegiene Ingrid Alexandra. Tânăra, care este foarte preocupată de educația și formarea sa, a împlinit frumoasa vârstă de 22 de ani.

Prințesa Ingrid Alexandra a Norvegiei, Getty (2) (1) jpg

Deși pare că are un traseu luminos, tânăra e posibil să mai aștepte mulți ani până să preia tronul, în condițiile în care următorul rege va fi totuși tatăl ei, Prințul moștenitor Haakon.

Palatul Norvegiei a publicat noi fotografii cu Prințesa Ingrid Alexandra înainte de prima sa călătorie regală solo.

Ingrid Alexandra în Australia, Foto Casa Regală a Norvegiei (4) jpg

Prințesa regală studiază în prezent în străinătate pentru o diplomă de trei ani în științe sociale la Universitatea din Sydney, înainte de a deveni regină.

Ingrid Alexandra în Australia, Foto Casa Regală a Norvegiei (3) jpg

Mesajul publicat de Palat este atât de amuzant totuși. În ton cu vârsta fetei.

”La mulți ani! 🥳

Astăzi prințesa Ingrid Alexandra împlinește 22 de ani! În prezent se află în „vacanța de vară” în Norvegia, în timp ce este studentă în fiecare zi în Australia.”

Chiar și o perioadă de studii poate fi ca o vacanță, nu-i așa, dacă locuiești pe un continent exotic.

Pentru norvegieni, desigur, orice temperatură mai ridicată este una ”de vacanță”, având în vedere mediile meteo destul de scăzute, chiar și vara.

Aniversarea a avut loc în contextul în care Prințesa urmează să pornească în prima sa călătorie regală solo săptămâna viitoare, îndreptându-se spre Finnmark, cel mai nordic județ din Norvegia, între 25 și 27 ianuarie. Potrivit HELLO!, ea urmează să se întâlnească cu o familie de păstori de reni din municipiul Karasjok și să afle despre cultura sami, înainte de a se îndrepta spre școlile Karasjok și Kirkenes în zilele a doua și a treia. De asemenea, se va întâlni cu elevi de la Școala Gimnazială Superioară Tana, singura școală din țară care oferă plimbări cu sanie trasă de câini, înainte de încheierea vizitei sale marțea viitoare.

Prințesa este prima născută a Prințului Moștenitor Haakon și al Prințesei Moștenitoare Mette-Marit și mai are un frate, pe Prințul Sverre Magnus, în vârstă de 20 de ani. Mette-Marit are și un fiu, Marius Borg Høiby, dintr-o relație anterioară, un tânăr certat cu legea, care le-a făcut o mulțime de probleme.

În ultimii ani, Prințesa Ingrid Alexandra s-a axat pe pregătirea sa pentru viitorul său rol de Regină a Norvegiei - iar prima sa călătorie regală solo fiind o altă dovadă a responsabilităților sale tot mai mari. În decembrie, și-a făcut debutul la ceremonia Premiului Nobel pentru Pace de la Primăria din Oslo, alăturându-se părinților și bunicilor ei, Regele Harald al V-lea și Regina Sonja.

Tânăra urmează să se concentreze pe studii în următorii trei ani, dar a fost introdusă treptat în îndatoriri publice în ultimii ani, participând la evenimente precum vizite de stat și sărbătorirea zilei naționale a Norvegiei și vizitând organizații precum Crucea Roșie.

Foto: GettyImages & Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Prințul William, Kate Middleton, Meghan Markle, Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Sarah Ferguson 2024   Facebook jpg
Kate Middleton foto profimedia (21) jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Wilhelm al II lea, profimedia 0147426088 jpg
Prințesa Astrid și Wilma   Case regală Norvegiană jpg
Jordan Bardella, liderul și președintele partidului politic francez Adunarea Națională, alături de Prințesa Maria Carolina de Bourbon Două Sicilii, Profimedia (1) jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
Prințul Harry, Meghan Markle, Archie, Lilibet foto Instagram Meghan jpg
Noua generație de burlaci regali   Emanuel, Nikolai, Sverre și Gabriel   Profimedia, Case regale jpg
Regina Rania, Șeica Moza bint Nasser și Onorabila Doamnă din Oman   Instagram jpg
Kate Tom Cruise, Profimedia (1) jpg
Rania în SUA, septembrie 2026, Instagram (2) jpg
FotoJet (84) jpg
Mike și Zara Tindall, Profimedia (9) jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (5) jpg
Marta Ferri, Beatrice Borromeo și Cleopatra Von Adelsheim la Vogue World 2026   GettyImages 2296637690 jpg