Viitorul rege iordanian este topit după micuța sa. Ce mesaj a transmis Prințul Hussein, care, de un an, a devenit tătic

Actualizat:

Iman, prima nepoată a Regelui Abdullah și a Reginei Rania, a umplut regatul hașemit de bucurie, acum un an, când a venit pe lume.

Prințul Hussein al Iordaniei cu fiica sa, Prințesa Iman, Foto Instagram

Deși nu are nicio posibilitate de a prelua vreodată tronul hașemit, fiindcă acesta se transmite doar pe linie masculină, fetița i-a cucerit iremediabil pe ai săi tineri părinți și pe celebrii săi bunici.

Familia Regală Hașemită a fost în sărbătoare. Prințesa Iman Bint Al Hussein a împlinit pe 3 august un anișor, a fost o zi excepțională pe care tatăl ei, Prințul Hussein, a dorit să o împărtășească cu toată lumea.

Prințesa Iman a Iordaniei png

Pe pagina sa de Instagram, prințul moștenitor iordanian a postat un dulce omagiu aniversar pentru fiica sa, primul său copil.

Mai exact, Hussein a distribuit tablouri colorate ce reprezintă șabloane ale mânuțelor și piciorușelor micuței Iman. Nu a lipsit nici un mesaj emoționant: „Doamne, protejează-o cu privirea Ta neobosită, căci ea este cea mai mare și mai frumoasă binecuvântare a ta. La mulți ani, iubita mea Iman.” Acest gest sincer, plin de iubire, este emoționant prin simplitatea și semnificația sa spirituală.

Postarea dezvăluie o latură mai intimă a prințului moștenitor, care a arătat o transformare profundă de la nașterea fiicei sale. Micuța Iman a adus o nouă lumină familiei regale, devenind centrul atenției încă de la sosirea sa pe 3 august 2024, la exact 14 luni de la nunta părinților ei, Prințul Hussein și Rajwa Alseif.

Prințul Hussein al Iordaniei și Prințesa Rajwa jpg

Iman este prima nepoată a Regelui Abdullah al II-lea și a Reginei Rania a Iordaniei, iar nașterea ei a marcat un punct de cotitură în viața monarhilor, în special pentru bunica ei. De la nașterea bebelușului, Rania și-a îmbrățișat cu bucurie noul rol de bunică, prețuind momente prețioase alături de ea. „Micuța Iman mi-a furat deja inima. Familia noastră nu a fost niciodată mai fericită”, a scris Rania într-una dintre primele sale postări după nașterea prințesei.

Din păcate însă, primul copil al Prințului moștenitor Hussein al Iordaniei și al Prințesei Rajwa nu schimbă cu nimic linia de succesiune la tronul hașemit.

Conform Constituției țării, tronul este ereditar dinastiei Regelui Abdullah Ibn Al-Hussein și se transmite doar pe linie masculină.

Familia regală iordaniană funcționează conform regulilor de primogenitură agnatică, ceea ce înseamnă că femeile sunt excluse de la tron și de la linia de succesiune.

Succesiunea este reglementată de articolul 28 din Constituția Iordaniei.

Tronul trece în funcție de primogenitura agnatică, care poate fi ocolită prin decret. Singurele persoane eligibile să succeadă la tronul Iordaniei sunt bărbați musulmani, sănătoși mintal, care sunt descendenți legitimi și agnați ai lui Abdullah I al Iordaniei, născuți din părinți musulmani.

Regele are dreptul de a numi pe unul dintre frații săi ca moștenitor al tronului. Dacă regele moare fără să aibă vreun fiu sau fără să fi numit un frate ca succesor, tronul revine persoanei pe care Adunarea Națională o alege dintre urmașii lui Hussein bin Ali, șerif din Mecca, fondatorul Revoltei Arabe .

Unei persoane i se poate interzice succesiunea la tron prin decret regal pe motiv de inadecvare. Descendenții săi nu ar fi însă excluși automat.

Primogenitura, cunoscută și ca Dreptul primului născut este principiul moștenirii proprietății și titlurilor de la tată către fiul cel mare, născut în căsătorie, excluzând fii mai mici, fiicele și alte rude. În absența unor fii legitimi, moștenirea ar putea fi adresată fraților sau fiicelor decedatului (în ordinea vârstei), în funcție de tipul legilor sau obiceiurilor. Un rol deosebit de important este principiul primului născut în materie de succesiune în acele monarhii, unde acesta este aplicat.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg