Virgin la altar, un rege a primit în patul său un „instructor sexual”, ca să-l învețe să conceapă un moștenitor cu regina

În secolul al XV-lea, viața intimă a unui monarh nu era deloc o chestiune privată. Fiecare aspect al existenței familiei regale era atent supravegheat, iar dormitorul devenea adesea un spațiu în care erau prezenți servitori, curteni, preoți și demnitari.

image

Relațiile intime ale cuplului regal, o problemă de stat

În acea perioadă, relațiile sexuale ale Regelui cu Regina nu reprezentau un simplu subiect de bârfă, ci o problemă de stat. Datoria principală a unui suveran era să producă un moștenitor legitim, iar orice întârziere putea provoca grave crize politice și războaie pentru succesiune.

Unul dintre cele mai neobișnuite cazuri este cel al Regelui Henric al VI-lea al Angliei, care a urcat pe tron în 1422, la vârsta de doar nouă luni. Spre deosebire de tatăl său, celebrul războinic care a învins francezii într-o mare bătășie, Henric era timid, religios și lipsit de interes pentru război. Sau sex. El s-a căsătorit cu Margareta de Anjou la 24 de ani, însă, timp de aproape opt ani, cuplul nu a reușit să aibă niciun copil.

Potrivit istoricului Lauren Johnson, membrii Curții au intervenit direct în încercarea de a rezolva delicata problemă. Cercetătoarea avansează ipoteza că, în anumite ocazii, atunci când Regina îl vizita pe Rege în dormitor, erau prezenți și servitori de încredere, care ar fi avut rolul de a se asigura că mariajul era consumat.

Nu știa ce să facă în pat?

Johnson ridică o întrebare surprinzătoare: este posibil ca Henric al VI-lea, cunoscut pentru castitatea sa, să nu fi știut exact ce avea de făcut? Istoricul consideră că există indicii potrivit cărora Regele ar fi avut chiar un fel de „instructor sexual” sau mentor în dormitor, care să-l îndrume în îndeplinirea obligațiilor conjugale.

Documentul medieval Ryalle Bok arată că șambelanul Regelui rămânea uneori în aceeași încăpere în timp ce suveranul și Regina se aflau împreună. Asistenții asistau la actul sexual, fiind prezenți în dormitor și chiar și în patul regal și la câțiva ani după nuntă.

Supraveghere intimă

În mod tradițional, căsătoriile regale erau însoțite de ceremonii publice de „punere în pat”. Mireasa era condusă în dormitor de Doamnele sale de Onoare, iar mirele era escortat de muzicieni și preoți. De multe ori, participanții se asigurau că mirii stăteau împreună în pat înainte de a părăsi încăperea (și câteodată chiar mai mult de atât - voiau să se asigure că soții regali știau ce făceau), iar în dimineața următoare lenjeria putea fi prezentată ca dovadă că mariajul fusese consumat.

image

În cazul lui Henric al VI-lea, însă, supravegherea pare să fi depășit cu mult ritualurile obișnuite ale vremii. Incapacitatea Regelui de a produce un moștenitor a afectat imaginea sa de conducător și i-a subminat autoritatea politică. În cele din urmă, cuplul a avut un fiu, Eduard de Lancaster, însă acesta avea să moară în timpul Războaielor Rozelor, devenind singurul moștenitor al tronului englez căzut pe câmpul de luptă.

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

prințese în bikini  jpg
FotoJet (81) jpg
Meghan Netflix, Profimedia jpg
Prințesul Oscar și Prințul Julian   FOTO Profimedia, Casa Regală suedeză jpg
Printesa Caroline de Monaco cu Ernst de Hanovra si fiica lor, Printesa Alexandra   GettyImages 1649510 jpg
Prințesa Leonor și Infanta Sofia la Girona   profimedia 1116702746 jpg
Prințesa Aiko e prințesa virgină   FOTO Profimedia jpg
Parcul Cerbilor și Ludovic XV foto AI png
Jessica Sibley, Prințul Harry, profimedia 1116940029 jpg
Regina Camilla  foto   Profimedia jpg
Prințul William și Prințesa Kate cu tiară, profimedia 1056467619 jpg
Prințesa Diana în ultimele zile din viață petrecute în sudul Franței pe iaht, Profimedia (5) jpg
Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Regina Camilla în lacrimi povestind despre boala mamei sale   profimedia 1116690287 jpg
Ecaterina cea Mare a Rusiei profimedia 1115813114 jpg
Regina Rania, Șeica Moza bint Nasser și Onorabila Doamnă din Oman   Instagram jpg
Regele Mihai I al României în 1942, Foto AGERPRES jfif
Prințesa Sofia Prințul Carl Philip Prințesa Madeleine și soțul ei profimedia 1116578457 jpg