William cu berea în mână, Kate cu urechi de iepuraş. Ipostazele în care nu i-ai mai văzut pe Ducii de Cambridge!

Actualizat:
printul william jpeg

Văzându-i în ultimii ani doar în timpul îndatoririlor regale, am uitat de acea perioadă a studenţiei, în care Prinţul William, dar şi Kate, aveau obiceiuri ca orice alt tânăr de vârsta lor. Da, acelea care implică mersul la petreceri şi consumul de alcool.

Petrecăreţul William o atingea pe un sân pe Ana Ferreira, amica sa

Sună neobişnuit, poate, să afirmăm că prinţul cu sânge albastru a fost lăsat, pe timpul facultăţii, să ducă o viaţă cât se poate de obişnuită, departe de rigorile de la Palat. Aşa se justifică, astfel, cadrele inedite, publicate de DailyMail, în 2007, cu Prinţul William turmentat, în toiul petrecerii, flancat de două tinere petrecăreţe.

image

Iar dacă vă întrebaţi unde era Kate în tot acest scenariu, aflaţi că în perioada aceea cei doi erau despărţiţi, prin urmare ea petrecea în altă parte, înconjurată de alţi oameni, departe de cel care urma s-o facă Ducesa de Cambridge a Marii Britanii. Pe atunci, aveam de-a face cu Kate dezamăgită de William, care nu avea curaj s-o ceară în căsătorie sau să-şi asume relaţia, aşa că vă închipuiţi că viitoarea Ducesă a petrecut în stilul ei, fără restricţii. Aici, în fotografie, era la o petrecere de lansare al unui DVD despre vibratorul ”Rampant Rabbit”, în iunie 2007. Şocant, nu?

FOTO: DailyMail.co.uk



Recente pe Ok! Magazine

Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg
Regele Charles dans Bahamas, profimedia 1147315204 jpg
Felipe al Spaniei, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert la redeschiderea grădinii exotice Monaco 13 jpg
Micheline Presle a interpretat o pe Madame de Pompadour, profimedia 1053124168 jpg
Charles în tinerețe, GettyImages 2229998813 jpg
Angus Ogilvy si Printesa Alexandra de Kent, alaturi de Regina Elisabeta a II a   GettyImages 642219363 jpg
Pippa Middleton, sora Prințesei Kate   Profimedia jpg
Margareta de Tirol foto National Gallery și Profimedia jpg
Regele Haakon Regina Mette Marit profimedia 1130637440 jpg
Antoine de Massy în spatele lui Pierre Casiraghi,  profimedia 1053345842 jpg