William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească

Actualizat:

De la rugby la polo, viitorul rege britanic se pricepe la multe sporturi, însă e ceva ce n-a învățat la Eton și, ce-i drept, nici talentul nu-l ajută în această privință…

image

În vizita pe care le-a făcut-o celor de la Spiral Skills din Lambeth, în cursul zilei de marți, Prințul William și-a exprimat regretul că nu deține un talent pe care și-a dorit să-l fi avut. Despre ce e vorba? Despre talentul la muzică. Nu poate (în)cânta cu vocea lui, iar acest lucru îl regretă nespus. Și nici nu poate cânta la vreun instrument... Și, având în vedere aceste lucruri, și-a exprimat dorința arzătoare ca cei trei copii ai lui, George, Charlotte și Louis, să nu cumva să-i calce pe urme.  

În timp ce s-a întâlnit cu câțiva mici muzicieni într-un studio muzical din Tulse Hill, Prințul de Wales a fost invitat să cânte puțin la tobe, însă a refuzat politicos. „Cu siguranță că nu știu să cânt la tobe. Și mă bucur să vă privesc pe voi cum cântați”, i-a spus William lui Django Brooke, de 16 ani. „Dacă ar fi aici cel mai mic copil al meu, n-ar fi ratat ocazia, pentru că exact asta face în acest moment – învață să cânte la tobe”, a continuat moștenitorul tronului mândru de Louis.

Iar, după ce tânărul și-a încheiat mini-concertul, prințul l-a aplaudat și i-a spus pe loc: „Ei bine, de-asta tu cânți și eu nu”, a conchis acesta.

Prințul de Wales s-a plâns că această aptitudine artistică îi lipsește cu desăvârșire, motiv pentru care el și soția sa, Kate Middleton, și-au propus să le ofere copiilor lor posibilitatea de învăța să cânte la un instrument.

Prințul William, Jon Bon Joci, Taylor Swift  foto   Profimedia jpg

„Mi-aș fi dorit și eu să încep să învăț la vârsta la care te aflii tu acum. Eu nici măcar nu puteam citi portativul, iar asta e cea mai mare slăbiciune a mea. Am încercat să cânt la pian, la trompetă și la tobe, dar a trebuit să memorez partiturile, pentru că, în afara lor, nu puteam cânta nimic”, a continuat să se scuze prințul.

„Tot ce am putut face, la maturitate, e să mă asigur că copiii mei învață muzica, pentru că eu o ador și este esențială în viața fiecărui om, e foarte importantă”, a dezvăluit Prințul William. Viitorul rege a ținut să se laude cu talentul muzical al fiului său cel mic chiar și în fața basistului trupei Rolling Stones, Ronnie Wood: „Copil meu cel mic învață să cânte la tobe. Și de-asta îmi petrec eu toată viața cu degetele în urechi…”, a declarat William mai în glumă, mai în serios.

Mai multe pentru tine...
image

Cel mai probabil, copiii de Wales nu au moștenit lipsa talentului de la tatăl lor, ci au devenit pricepuți la muzică, având în vedere că mama lor este o pianistă destul de pricepută. Catherine a învățat să cânte la pian de mică și s-a bazat pe muzică foarte mult în pandemie, când se așeza adesea la pian și își alina sentimentele care-o încercau în carantină.

În ceea ce privește vocea prințului... ei bine, nici la vocalize nu excelează, cu toate că s-a aflat pe aceeași scenă cu Jon Bon Jovi și Taylor Swift (foto sus) și a încercat din răsputeri să țină pasul cu cei doi mari muzicieni. Bine măcar că se asigură că Charlotte, George și Louis nu vor fi afoni ca el, nu?

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg
FotoJet (86) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300664283 jpg
Charles, William, Camilla au comemorat dezastrul de la Aberfan, Profimedia (1) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, profimedia 1143898485 jpg
Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg