William, primele ceremonii ale sale de la Castelul Windsor din 2026. Ce onoruri a acordat Prințul

15 ianuarie, 2026

Prințul de Wales a înmânat miercuri câteva premii unor nume de pe lista de onoare a Regelui Charles de la Anul Nou.

Prințul William  foto   profimedia 0972294674 jpg

Prințul William a găzduit prima sa ceremonie de învestire din 2026, pe 14 ianuarie.

Prințul de Wales a înmânat premii unora dintre persoanele de pe lista Regelui Charles de Onoare de Anul Nou, care a fost anunțată luna trecută.

În grup s-a numărat și vedeta fotbalului englez retrasă din activitate, Millie Bright, care a jucat pentru Lionesses, o echipă pe care William și fiica sa, Prințesa Charlotte, au susținut-o în repetate rânduri.

Prințul William a revenit la munca regală, cu prima ceremonie de învestire din 2026.

Moștenitorul Tronului, în vârstă de 43 de ani, a înmânat premii unora dintre persoanele menționate pe Lista de Onoare a Regelui Charles de Anul Nou, care a fost anunțată luna trecută. Ceremonia de învestire a avut loc miercuri, 14 ianuarie, la Castelul Windsor, nu departe de locul unde locuiește William cu Kate Middleton și cei trei copii ai lor.

Contul oficial de Instagram al Prințului și Prințesei de Wales a distribuit videoclipuri din ziua dedicată onorurilor, cu mențiunea: „Un nou an de învestiri este în desfășurare! Felicitări tuturor celor care primesc premii astăzi.”

Printre câștigători, s-au numărat și Frank Rothwell, om de afaceri și proprietarul echipei de fotbal Oldham Athletic, precum și pe Dame Clare Barclay, director executiv al Microsoft U.K.

Cu toate acestea, pe sufletul de microbist al prințului, cu siguranță că a fost un alt premiu, cel acordat jucătoarei profesioniste de fotbal retrase Millie Bright, care a jucat pentru Chelsea și echipa națională feminină a Angliei, Lionesses.

Prințul de Wales este un susținător binecunoscut al fotbalului englez. În ultimii ani, el și fiica sa, Prințesa Charlotte, s-au arătat drept fani înfocați ai Lionesses, care au fost vicecampioanele Cupei Mondiale Feminine FIFA 2023.

William și Charlotte s-au aflat chiar și în tribune pentru a încuraja echipa în finala Campionatului European Feminin UEFA 2025 din Elveția, în iulie anul trecut, marcând primul meci în străinătate al tinerei prințese. Au fost norocoși, deoarece Leoaicele au învins Spania la lovituri de departajare pentru a câștiga campionatul.

Foto: GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Armie Hammer  foto   profimedia 0786233213 jpg
foto facebook catalin maruta png
bianca brad mama webp
Dan Negru la Jocul Cuvintelor jpg
9 sarah jessica parker si chris noth 3 jpg jpeg
Kate Middleton și Jennifer Lawrence foto profimedia jpg
catalin maruta instagram jpg
Jennifer Lopez, profimedia 1065399964 jpg
Pamela Anderson foto profimedia 1065428339 (3) jpg
david victoria beckham son brooklyn t jpeg
Banner Sofia Vicoveanca
Timothée Chalamet și Kylie Jenner, GettyImages (1) jpg
FotoJet (49) jpg
FotoJet (48) jpg
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Pisică, Pexels (4) jpg
Monica Lewinsky   profimedia 1064349322 jpg
Jennifer Garner și Ben Affleck colaj jpg