Zguduitor pentru familia regală, sfârșitul unei ere! Au interzis la o tradiție iubită, veche de 175 ani

Actualizat:

O tradiție veche și îndrăgită de aproape 200 de ani nu va mai putea să-i bucure pe membrii familiei regale britanice. Familia Windsor a fost deja informată!

regina camilla regele charles (5) jpg

Familiei regale britanice i s-a interzis să mai vâneze la moșia Abergeldie din Aberdeenshire, Scoția, întrerupând o tradiție de aproape 200 de ani. Regalii au avut, de-a lungul vremurilor, un adevărat ritual când venea vorba de vânătoare și trofee. Însăși Regina Elisabeta era implicată în această tradiție, obicei preluat și învățat de la tatăl ei. Și ea le-a insuflat copiiilor și nepoților săi dragostea de vânătoare, drept un obicei care ajută la destindere.

Balmoral, Profimedia (2) jpg

Dincolo de cruzimea obiceiului, aici e vorba doar de încălcarea proprietății. Deși probabil că ar fi înțelept și de bun simț ca vânătoarea să nu mai fie practicată ca hobby. Nimeni nu ar trebui să se bucure de faptul că omoară niște suflete.

New York Post scrie că noii proprietari ai domeniului de vânătoare de lângă Castelul Balmoral au spus un nu ferm tradiției regale britanice, anunțând că așa zisa închiriere regală s-a încheiat, din punctul lor de vedere.

Noul proprietar, Alastair Storey, a invocat legea și a spus că intenționează să „recondiționeze terenul”, pe baza documentelor pe care le-a depus nu cu mult timp în urmă.

Mai mult, Storey a precizat că nu îl impresionează statutul vecinilor săi.

Prin esență, de ani de zile, Balmoral echivala cu vacanțe antrenante în aer liber, în natură pură, condimentate cu trofee și sesiuni de vânătoare. Cu ospețe pe măsură și petreceri răsunătoare. Până acum, Regina Elisabeta a ținut cu dinții de tradițiile sale mult iubite și de interacțiunea privată cu oamenii, pe domeniul său. Ce-i drept, vânătoarea implica trecerea pe terenul vecin, care era închiriat. Oricum fără ea parcă Balmoralul nu mai are farmec. Cei rămași acum nici nu se mai înghesuie să vâneze, indiferent cât de mult le-ar plăcea. Un astfel de obicei sângeros sigur nu mai beneficiază de laude în zilele noastre, când oamenii caută din ce în ce mai mult alternativele cele mai puțin crude în raport cu necuvântătoarele.

Foto: Profimedia și Getty



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg