Ryan O'Neal este de nerecunoscut. A îmbătrânit teribil şi merge în baston. Cum arată acum actorul din Love Story!

10 octombrie, 2017
love story jpeg

Au trecut 46 de ani de la premiera unuia dintre cele mai îndrăgite filme de dragoste - Love Story (1970), iar actorul principal Ryan O’Neal este doar umbra tânărului chipeş care se iubea cu Ali MacGraw. Are în spate o carieră de succes în actorie, de mai bine de 60 de ani.  Ajuns la vârsta de 76 de ani, Ryan O'Neal are probleme mari de sănătate şi a slăbit considerabil. La fel ca în filmul în care a jucat, cancerul a făcut parte şi din viaţa sa reală, actorul fiind diagnosticat cu leucemie, boală care este în remisie.

image

Luni, el a fost surprins plimbându-se pe o plajă din Malibu, îmbătrânit şi ajutându-se de baston pentru a se deplasa, după ce în vară a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate. Îmbrăcat casual, în pantaloni scurţi, maiou şi pantofi sport, actorul s-a plimbat pe nisip, ţinând tot timpul în mână un baston pe care s-a sprijinit.

Aşa arată acum, la 76 de ani, după o operaţie la spate.

În luna iulie, ziarele din UK au scris că apariţia lui pe Broadway, în piesa Love Letters, a fost amânată după ce actorul a fost supus unei intervenţii chirurgicale. În Love Story, film nominalizat la şapte premii Oscar, O’Neal a jucat rolul unei student la Harvard, provenit dintr-o familie bogată, care se căsătoreşte cu o colegă, în ciuda nemulţumirii familiei sale. Sfârşitul poveştii este, însă, unul tragic: fata se îmbolnăveşte de leucemie şi moare.

Alături de Ali MacGraw, fotografie realizată acum un an şi jumătate, la un eveniment în cadrul Universităţii Harvard.

Foto: Arhiva OK!, DailyMail



Recente pe Ok! Magazine

Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg
Angelina Jolie pe Boadway, Profimedia (10) jpg
Oana și Mioara (1) jpg
Melania și Donald Trump în 2024, Profimedia (7) jpg