S-a aflat! Ce şi-au spus William şi Kate în faţa maternităţii?

24 aprilie, 2018
The Duke & Duchess Of Cambridge Depart The Lindo Wing With Their New Son jpeg

Prima apariţie în public a noului prinţ a fost atent analizată de-o lume întreagă. Însă, nu numai micuţul a fost în lentilele celor prezenţi, ci şi mândrii părinţi. Ce atitudine au avut, cum s-au comportat vizavi de noul-născut, ce şi-au spus, şi alte detalii, au fost analizate de către presa internaţională.

Au avut un schimb de replici savuros

La doar câteva ore după naştere, Kate, William şi mezinul lor au pozat pentru presa prezentă la Lindo Wing. Apariţia n-a durat mai mult de câteva secunde, însă acestea au fost suficiente pentru ca Ducii de Cambridge să aibă un schimb de replici savuros.

Aşadar, ce şi-au zis Kate şi William când toţi erau cu ochii pe ei? Cei de la ”Mirror” susţin că William (35) este cel care a deschis dialogul, întrebând-o dacă se descurcă cu micuţul, ”Eşti OK cu el în braţe?”, la care soţia sa, Kate, a răspuns ”Da”.

Ulterior, Prinţul William a zărit pe cineva în mulţime şi a făcut-o pe Kate atentă pentru a-l saluta. ”Uite, el a venit. Acolo.”, au citit specialiştii pe buzele lui William, cu puţin timp înainte ca soţia sa să sugereze să se întoarcă înăutru, căci bătea vântul prea tare. ”Bate vântul cam tare. Ar putea să răcească. Hai să intrăm acum”, ar fi spus Kate înainte să se retragă.

William a vorbit puţin şi cu reporterii înainte de a se întoarce la Palatul Kensington. El a mărturisit că e ”foarte fericit, foarte încântat” şi că, de acum încolo, vor fi ”de trei ori mai îngrijoraţi”. Cât despre numele pe care micuţul îl va purta, William a declarat că vom afla cât de curând.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Martha Louise a Norvegiei se mărită cu Durek Verrett, Getty (6) jpg
Kate Middleton Foto Getty Images jpg
Marele Duce Henri de Luxemburg si Marea Ducesă Maria Teresa   FOTO Marea Curte Ducală (8) jpg
Regele Frederik, Regina Mary alaturi de Regina Margrethe Foto Profimedia (1) jpg
Prințul William la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (2) jpg
FotoJet Meg jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei la Premiile de cercetare medicală, Profimedia (4) jpg
Printesa Eleonore a Belgiei la 16 ani   FOTO Casa Regală (2) jpg
Regina Mary și Regele Frederik foto Daily Mail png
Juan Carlos a abdicat (foto: reuters) jpeg
Kate Middleton și Louis, Getty jpg
Bradfield, Berkshire, Casa in care a copilarit Kate Middleton   Profimedia, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Cina la care au participat Prințul Harry și Meghan Markle Foto Instagram (2) jpg
Kate, William, Charles și Camilla la recepția diplomatică, Profimedia jpg
Regina Margrethe a II a la Chateau de Cayx 5   Casa Regala jpg
Prințul Edward, Duce de Edinburgh, GettyImages (4) jpg
Nicolae al României și familia (1) jpg