S-a luptat cu infertilitatea, după care a născut în secret. Au apărut primele imagini cu Anne Hathaway (37) şi nou-născutul ei!

10 decembrie, 2019
1 profimedia 0476100045 jpg jpeg

Discretă cu viaţa ei personală, actriţa n-a detaliat niciodată momentele intime care i-au marcat destinul. De fapt, ne-a uimit pe toţi când a apărut gravidă pe pagina ei de social media în noiembrie şi acum, când a fost surprinsă de paparazzi cu nou-născutul ei prin Connecticut.

Ce-i drept, a anunţat în iulie că era însărcinată, dar, după aceea, tăcere deplină. Nu i-a ţinut la curent pe fanii ei cu privire la evoluţia sarcinii şi nici n-a postat zeci de imagini cu burtica ei tot mai rotunjoară. A atins, însă, un subiect delicat în ziua de azi, dând de bănuit că s-a numărat şi ea printre femeile care suferă din cauza infertilităţii.

profimedia 0476261413 jpg jpeg

“Nu e nicio recuzită… #2”, a făcut Anne referire la burtica ei de gravidă. “Lăsând gluma deoparte, cei care experimentează infertilitatea şi tot coşmarul concepţiei trebuie să ştie că n-a fost nici pentru mine un drum lin în cazul celor două sarcini ale mele. Vouă vă transmit toată dragostea mea.”

Aniversare specială

Iar, după acel episod emoţionant din iulie, Hathaway a mai vorbit despre sarcina ei în social media abia pe 15 noiembrie, când era deja pe punctul de-a naşte. Actriţa de 37 de ani a lipsit de la premiera filmului ei, Dark Waters, pe 13 noiembrie, scuzându-şi absenţa online: “Am un motiv întemeiat…” N-a intrat în amănunt, ci doar a postat o nouă fotografie cu ea pe 15 noiembrie, de ziua ei, şi a făcut un mic şi simpatic comentariu.  

1 jpg jpeg

“Am primit atâta dragoste săptămâna aceasta! Vreau să le mulţumesc tuturor pentru flori, cărţi şi ciocolată, pentru cristale şi restul minunăţiilor. Şi cel mai mult aş vrea să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că mi-a stat bine părul în această zi. A fost o zi foarte, foarte frumoasă, pentru care sunt recunoscătoare!”

Starul din The Princess Diaries a făcut petrecerea dată în cinstea bebeluşului la mijlocul lunii octombrie, în casa ei din New York, unde au fost invitate şi vedete precum actriţa Jessica Chastain. Anne a declarat, în cursul lunii trecute, că şi-a dorit să păstreze secret sexul celui de-al doilea copil al ei.

profimedia 0476225782 jpg jpeg

Iar, în ceea ce priveşte numele celui mai mic membru al familiei VIP, faimoasa mămică a spus, pe 11 octombrie, următoarele: “Am ajuns să inventez nume care sună bine, dar care îi fac pe cei care întreabă să se simtă inconfortabil. E cam aiurea din partea mea, dar eu mă amuz teribil.”

Familia extinsă

După aniversarea ei, Hathaway a luat o binemeritată pauză din spaţiul public, după care a ieşit la o plimbare cu întreaga ei familie. N-a anunţat, cu surle şi trâmbiţe, că a născut, ci doar şi-a făcut apariţia pe străzile din Connecticut alături de soţul, fiul lor şi nou-născutul familiei.  

22023390 7773867 has she had her baby anne hathaway was spotted on sunday with he a 2 1575928001897 jpg jpeg

Vedeta şi soţul ei, Adam Shulman (38), au mers într-un parc, zilele trecute, cu fiul lor, Jonathan (3), şi sora sau fratele acestuia şi s-au distrat de minune împreună. 

Anne s-a măritat cu omul de afaceri Adam Shulman în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Big Sur, California, în septembrie 2012, iar primul lor copil a venit pe lume în 2016.

Foto - Profimedia, preluare Daily Mail



Recente pe Ok! Magazine

NSYNC   GettyImages 953234702 jpg
Julianne Moore este Contesa de Buckingham intr o noua drama regala, Mary si George   Sky Showtime (3) jpg
andra jpg
FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg