S-au despărţit înainte să ajungă la altar. Paris Hilton, din nou singură

20 noiembrie, 2018
1 paris hilton iubit jpg jpeg

Când toţi credeau că o s-o vadă pe Paris Hilton ajungând la altar, iată că moştenitoarea imperiului Hilton a rămas singură.

Din 2017, forma un cuplu cu Chris Zylka, iar mulţi au crezut că acesta este bărbatul care o face pe Paris să îmbrace rochia de mireasă pentru prima dată. Din păcate, cei doi au decis să se despartă şi să anuleze nunta pe care o aveau programată pentru anul viitor.

Potrivit publicaţiei online JustJared, Paris a decis să pună punct relaţiei şi, implicit, logodnei. ”S-au despărţit şi au anulat logodna la începutul acestei luni. Relaţia lor începuse să scârţâie după doi ani petrecuţi împreună”, spune o sursă citată de respectiva publicaţie.

image

Cât despre Paris, aceasta se concentrează pe cariera sa de DJ-iţă pentru a-şi umple timpul liber. ”Paris se concentrează pe ceea ce-i aduce bani, adică linia de parfumuri şi joburile de DJ, în timp ce Chris s-a întors la actorie şi artă”, mai spune respectiva sursă.

image

Prietenii lui Paris spun că nu sunt miraţi de decizia lor de a anula nunta. ”Au amânat nunta de pe 11/11 fără a preciza o altă dată. Nimeni nu e surprins. Paris a fost prinsă în dorinţa de a face nuntă, dat fiind faptul că fraţii ei (Nicky şi Barron) s-au căsătorit. Nu avea să meargă niciodată relaţia cu Chris.”, precizează o altă sursă.

image


Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg