S-au iubit şi, când să ajungă la altar, s-au despărţit

16 ianuarie, 2017
vedete jpeg

S-au iubit intens, însă nu au reuşit să îşi spună "DA". Celebrităţile care păreau că şi-au găsit sufletul pereche, au ales să pornească pe drumuri separate, chiar  înainte să ajungă la altar. Vedetele de la Hollywood au o viaţă demnă de scenariul unei drame, sau al unui film de dragoste. Se cunosc, se plac, se iubesc, dar aşa cum încep o relaţie, spontan, la fel de repede şi de neaşteptat se şi despart. Viaţa de persoană publică este una tumultoasă, iar celebrităţile trebuie să cântărească bine orice alegere, altfel vor ajunge la un număr record de divorţuri. Iată câteva dintre cuplurile de la Hollywood care au renunţat la căsătorie, chiar înainte de a ajunge la altar!

Jennifer Lopez şi Ben Affleck

Ben Affleck şi Jennifer la premiera "Gigli" în 2003

Faptul că s-au iubit enorm nu a fost un secret pentru nimeni, mai ales că urmau să se şi căsătorească, însă motivul pentru care s-au despărţit a fost un secret bine păstrat între două mega-vedete din showbiz-ul mondial. După despărţit, Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu au dat foarte multe detalii despre ce s-a petrecut, de fapt, între ei. În 2004, cei doi au decis să pună capăt unei relaţii de iubire pasională, când erau pe punctul chiar să se căsătorească. Motivul pentru care Ben Affleck a părăsit-o pe cântăreaţă a fost acela că în contractul prenupţial pe care ar fi trebuit să îl semneze, se afla şi condiţia că, dacă o înşală pe J Lo, aceasta va primi jumătate din câştigurile sale.

Ryan Reynolds şi Alanis Morissette

Alanis şi Ryanla premiera filmului"Blade Trinity" în 2004

Chipeşul actor din "Deadpool" şi câştigătoarea premiului Grammy au fost logodiţi timp de 3 ani. Cu toate acestea, cei doi canadieni nu au rezistat împreună şi au decis să meargă politicos pe drumuri separate în 2007. Astăzi, vedetele sunt amândouă fericite, căsătorite şi cu copii. Ryan este soţul frumoasei actriţe Blake Lively, iar Alanis este soţia rapper-ului Souleye. 

Emilio şi actriţa Demi Moore la un eveniment Audi în 2006

Actriţa Demi Moore şi Emilio Estevez s-au întâlnit pe platourile de filmare ale filmului "St. Elmo's Fire" în 1984 şi s-au logodit în 1986. Fanii au spus despre ei că sunt un cuplu adorabil, dar Demi l-a înşelat pe Emilio după ce l-a întâlnit pe Bruce Willis. Ştim cu toţii cum s-a terminat asta - dar punem pariu că aţi uitat faptul că Emilio a sfârşit căsătorindu-se cu Paula Abdul.

Selita Ebanks şi Nick Cannon

Cântăreţul Nick Cannon şi model Selita la un eveniment în septembrie 2007

Gazda emisiunii "Americanii au Talent" a fost dintotdeauna extravagantă, chiar şi după ce s-a căsătorit cu Mariah Carey. Mergând înapoi în 2007, Nick i-a făcut propunerea de căsătorie iubitei sale de pe vremea aceea, de doar 4 luni,  un model Victoria Secret, Selita.  Cuplul nu a mai ajuns la altar pentru că cei doi s-au despărţit 5 luni mai târziu cu scuza " vrem să ne concentrăm pe carieră".

Brad Pitt şi Gwyneth Paltrow

image

Gwyneth Paltrow şi Brad Pitt s-au întâlnit pe platourile de filmare ale peliculei "Seven", din 1995, şi au avut o relaţie timp de aproape trei ani.

 Povestea lor de dragoste a luat sfârşit în 1997, iar Gwyneth s-a declarat vinovată pentru despărţire " Brad Pitt a fost prea bun pentru mine. Sunt atât de norocoasă că am petrecut timp cu Brad, o persoană atât de bună. Şi mai ales că am fost o pacoste pentru el. Eu nu eram pregătită, iar el era prea bun pentru mine... . Nu ştiam ce să fac."

Johnny Depp şi Winona Ryder

Winona Ryder la Golden Globe Party 2017

Johnny era deja după un divorţ şi cu încă două despărţiri la activ atunci când a cerut-o pe Winona în căsătorie în 1990. Pe atunci, actorul a fost atât de convins de faptul că a sa colegă de platou de la filmul "Edward Mâini-de-foarfecă" este cea aleasă, încât şi-a făcut chiar şi un tatuaj pe mână cu numele său "Winona Forever". "Nu a existat nimic în cei 27 de ani ai mei care să se compare cu sentimentele pe care le am pentru Winona", declara Depp la acea vreme.  Din nefericire, relaţia lor nu a durat prea mult şi nici tatuajul lui Johnny. După ce actorii au pus punct relaţiei în mod oficial în 1993, Depp şi-a transformat tatuajul în "Wino Forever".

Nick Young şi Iggy Azalea

Nick Young şi Iggy Billboard Music Awards 2015

La aniversarea a 30 de ani, în iunie 2015, Nick a cerut-o pe iubita sa, cântăreaţa Iggy Azalea. Din păcate, cei doi nu au fost făcuţi să rămână împreună, căci în aprilie 2016 au apărut zvonuri că rapper-ul ar fi înşelat-o pe blondă. Două luni mai târziu, Iggy anunţa pe Instagram "Deşi îl iubesc pe Nick şi am încercat din răsputeri să am încredere din nou în el, nu mai pot continua".

Sienna Miller şi Jude Law

Sienna şi Jude Law la un eveniment pe covorul roşu în 2010

Cele două vedete s-au cunoscut în timp ce filmau pentru pelicula "Alfie", iar Jude a cerut-o de soţie pe Sienna de Crăciun în 2004. Un an şi jumătate mai târziu, cei doi s-au despărţit la doar câteva luni de când s-au mutat împreunpă, după ce Law a avut o aventură cu bona copiilor săi (cu prima soţie Safie Frost), care a divulgat amănunte despre acest lucru tabloidelor britanice.

Britney Spears şi Jason Trawick

Jason şi Britney Spears pe covorul roşu în octombrie 2012

În comparaţie cu căsătoria de 55 de ore a lui Britney cu un prieten din copilărie şi cu încurcata poveste de dragoste cu Kevin Federline, logodna sa din 2011 cu impresarul Jason a părut destul de serioasă. În cele din urmă şi ei s-au despărţit doi ani mai târziu: "Din păcate, încă mai cred în dragoste şi în lucruri de genul ăsta", spunea Britney.

Sheryl Crow şi Lance Armstrong

Sheryl şi Lance Armstrong la un eveniment în 2015

Ciclistul şi cântăreaţa cu nouă ani mai mare au început  relaţia în 2003, iar în 2005 se pregăteau deja să se căsătorească. Planurile nu au decurs aşa cum trebuia, căci cuplul s-a destrămat un an mai târziu pentru că Lance - deja tată a trei copii- nu era pregătit să mai facă alţi copii, iar iubita sa, Sheryl, îşi dorea să fie mamă. După separare, Lance a mărit gaşca cu încă doi copii cu iubita sa, Anna Hansen, pe când Sheryl nu a reuşit să aibă un copil, aşa că a adoptat doi băieţi, pe Wyatt şi  pe Levi.

Kate Hudson şi Matte Bellamy

Kate şi Matt la un eveniment în 2014 în Beverly Hills, California

Întâi a fost dragoste, apoi căsătorie. Ei bine, în acest caz facem excepţie de ultima parte. Kate a aflat că este gravidă în ianuarie 2011, la doar 7 luni de la începutul relaţiei, iar cântăreţul rock a cerut-o pe actriţă în căsătorie în aprilie. În ciuda faptului că totul s-a terminat trei ani mai târziu, cei doi, Kate şi Matt, au jurat că vor avea grijă împreună de fiul lor, Bing, chiar şi să se bucure de vacanţe împreună, asta incluzând-o şi pe noua iubită a lui Matt, Elle Evans.

Julia Roberts şi Kiefer Sutherland

Kiefer Sutherland şi Julia Roberts în 1991

Dacă o mai ţineţi minte pe Julia blondă, atunci v-aţi putea aminti şi faptul că ea şi Kiefer au fost împreună. Treaba a fost atât de serioasă, încât cei doi au fixat şi o dată a nunţii - 24 Iunie 1991. Din păcate, cu trei zile înainte de nuntă, Julia a plecat în Irlanda cu cel mai mai bun prieten al iubitului său, Jason Patric. Până la urmă, povestea a fost una cu final nefericit. Keef a spus despre fosta sa că a avut curaj să-l lase cu ochii în soare.

Mariah Carey şi James Packer

Mariah şi James

A treia oară este cu noroc? Nu şi în cazul celor doi. Atât Mariah, cât şi James au mai fost căsătoriţi de căte două ori. În iunie 2015, cele două celebrităţi au început să se întâlnească, la acel timp a venit şi inelul cu diamant de 35 de carate, dar povestea de dragoste de miliarde a lui Mariah a luat sfârşit în octombrie 2016. Unii spun că James s-a săturat de nesiguranţa cântăreţei, pe când alţii vorbesc că s-a întâmplat ceva foarte urât între el şi una dintre asistentele ei. A avut Mariah inima frântă? Recent a fost văzută îmbrăţişându-se cu dansatorul Bryan Tanaka, cu 13 ani mai tânăr decât ea. Femeia asta chiar ştie cum să facă faţă provocărilor!

Paris Hilton şi Paris Latsis

Paris Hilton şi iubitul său Paris Latsis la o petrecere în vara lui 2005

În aparenţă, cuplul Paris părea perfect, iar cererea în căsătorie din mai 2005 nu a venit ca o surpriză din partea celor doi. Inelul de 25 de carate a apărut la doar 8 luni de la începutul relaţiei. Din păcate, aceşti copii nebuni nu au reuşit să ţină aprins focul dragostei şi s-au separat cinci luni mai târziu." Am văzut oameni care s-au iubit foarte mult, care s-au căsătorit, dar care s-au despărţit la scurt timp după asta, pentru că nu erau pregătiţi. Nu vreau să fac şi eu aceeaşi greşeală", declara Paris pe atunci.

Rose McGowan şi Marilyn Manson

Marilyn Manson şi Rose la premiera filmului "Sleepy Hollow" în 1999

"Este o dragoste adevărată, dar stilurile noastre diferite de viaţă sunt, din păcate, prea mari", declara Rose după  despărţirea de starul rock, după doi ani de logodnă, în 2001. Câţiva ani mai târziu, la premiera filmului "Scarface" a făcut o aluzie că dependeţa de cocaină a lui Manson a stricat totul în relaţia lor.

Lady Gaga şi Taylor Kinney

Actorul Taylor Kinney şi cântăreaţa Lady Gaga la Vanity Fair Oscar Party în 2016

Bad romance, începută în momentul în care el a apărut în videoclipul cântăreţei "You and I", în iulie 2011. Gaga şi Taylor şi-au oficializat relaţia de cum actorul i-a pus divei inelul pe deget de Ziua Îndrăgostiţilor în 2015. Anul trecut, PR-ul lui Gaga a confirmat că artista pop şi actorul din "Chicago Fire" iau o pauză. Cu toate acestea, Gaga scria pe Instagram, "Taylor şi cu mine credem că suntem suflete pereche. Ca toate cuplurile, şi noi întâmpinăm lucruri bune şi greutăţi".

Michael Bolton şi Nicollette Sheridan

Michael Bolton şi Sheridan la Vanity Fair Oscar Party în 2007

După o relaţie lungă, de 14 ani, Michael a cerut-o în cele din urmă pe iubita Nicolle de soţie în 2006. Din păcate, povestea de dragoste nu a ajuns la punctul culminant, altarul, pentru că cei doi au decis să meargă pe drumuri separate în august 2008, această despărţire fiind a doua din viaţa lui Nicolle ( în trecut a fost logodită cu actorul Nicklas Soderblom).

Hilary Swank şi Ruben Torres

Hilary Swank şi Ruben la un eveniment în februarie 2016

Din nefericire, câştigătoarea de Oscar şi iubitul său au fost departe de a ajunge la biserică pentru a spune DA. După o relaţie de mai puţin de un an, Ruben a cerut-o pe actriţă în timpul unei excursii romantice în martie 2016. După doar două luni de la eveniment, scânteia dintre ei s-a stins, iar reprezentantul lui Hilary a confirmat zvonurile despre despărţirea celor doi.

Foto: Getty, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png