Salariul Patriarhului Daniel. Are venituri lunare mai mici sau mai mari decât preşedintele Klaus Iohannis?

23 octombrie, 2020
4 salariu patriarhul daniel 1 jpg jpeg

Numele lui parcă îl auzim tot mai des de când e pandemie de coronavirus în România. Patriarhul Daniel i-a încurajat mereu pe credincioşi la rugăciune, mai ales în aceste momente complicate nu doar pentru România, ci pentru întreaga lume. Pentru activitatea sa din cadrul biserii, Patriarhul Daniel primeşte un salariu pe măsură, aproape cât preşedintele ţării, Klaus Iohannis. 

De la începutul lui 2019, Patriarhul Daniel are o remuneraţie mult mai mare. Şeful Bisericii Ortodoxe Române a beneficiat atunci de mărire de salariu. Schimbarea a fost datorată creşterii salariului minim pe economie. Parlamentarii, membrii Guvernului, preşedintele ţării, dar şi aleşii locali au obţinut atunci o majorare a salariilor cu aproape 10%, scria a1.ro. 

În anul 2018, salariul Patriarhului Daniel era de 16.600 de lei, salariu egal cu preşedintele Senatului României. Iată că acum Patriarhul Daniel ia 23.920 lei pe lună, adică aproape 240 de milioane de lei vechi, notează libertatea.ro.

Patriarhul Daniel vorbeşte despre bogăţie

"Bogăţia şi sărăcia nu sunt un scop în sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau de îndepărtare de Dumnezeu şi de semeni. El nici nu mulţumeşte lui Dumnezeu, nici nu miluieşte pe săraci, ci se gândeşte doar la sine, se asigură material, dar se însingurează spiritual. Sufletul bogatului nemulţumitor sau nerecunoscător şi nemilostiv a devenit întru totul trupesc, el nu mai este suflet duhovnicesc.

Singura preocupare a sufletului este aceea de a se supune trupului lacom de a mânca, de a bea şi de a se veseli, în totală uitare de Dumnezeu şi de semeni"

Ce salariu are preşedintele României

Klaus Iohannis primeşte un salariu puţin mai mare în comparaţie cu Patriarhul Daniel. Salariul preşedintelui Klaus Iohannis a ajuns în ianuarie 2020 la aproape 27.000 de lei.

3 patriarhul daniel si klaus iohannis jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg