Săptămână neagră pentru Familia Regală română. Cuplul regal a fost la 4 înmormântări!

13 septembrie, 2021
1 flavia balescu coposu sora lui corneliu coposu 3 jpg jpeg

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu încheie una dintre cele mai dure săptămâni, presărată cu pierderi uriaşe.

"Săptămâna neagră" a debutat pe 5 septembrie cu vestea că Ivan Patzaichin şi, mai târziu în aceeaşi zi, Ion Caramitru, s-au stins din viaţă, ambii fiind foarte apreciaţi şi adesea invitaţi să ia parte la evenimentele organizate de Casa Regală.

Două zile mai târziu, Principele Radu ajungea în sala de trofee a Clubului Sportiv Dinamo, unde a depus flori şi a aprins o lumânare la catafalcul lui Ivan Patzaichin, prezentând totodată condoleanţe soţiei şi fiicei marelui campion român.

4 principele radu la catafalcul lui ivan patzaichin de la clubul dinamo 4 jpg jpeg

Pe 9 septembrie, acesta a mers în Austria, la înmormântarea Arhiducesei Maria Magdalena, verişoară a Regelui Mihai şi fiică a Principesei Ileana a României şi a Arhiducelui Anton al Austriei. Decedată pe 18 august, aceasta a fost înhumată la Abaţia Sfântul Petru din Salzburg. Principele Consort Radu le-a fost alături soţului arhiducesei defuncte, Baronul Hanns de Holzhausen, copiilor celor doi, Johannes, Georg şi Alexandra, împreună cu familiile lor, precum şi Arhiducesei Alexandra şi Arhiducelui Dominic, ultimii copii în viaţă ai Principesei Ileana.

11 principele radu inmormantarea arhiducesei maria magdalena a austriei fiica principesei ileana si verisoara regelui mihai 5 jpg jpeg

În aceeaşi zi, Familia Regală afla şi de trecerea în nefiinţă a uneia dintre surorile lui Corneliu Coposu, Flavia Bălescu-Coposu.

Pe 10 septembrie, Majestatea Sa Custodele Coroanei a mers personal la Biserica Sfântul Visarion, unde a depus flori şi a aprins o lumânare la catafalcul maestrului Ion Caramitru. Majestatea Sa Margareta a transmis condoleanţe familiei îndoliate.

14 majestatea sa margareta flori la inmormantarea lui ion caramitru 3 jpg jpeg

Seria neagră s-a încheiat pe 11 septembrie, când cuplul regal a ajuns cu flori şi lumânări la Capela Cimitirului Bellu, unde a fost depus trupul neînsufleţit al Flaviei Bălescu-Coposu. Alături de familie şi de fideli prieteni, cuplul regal s-a rugat pentru sufletul surorii lui Corneliu Coposu şi a păstrat un moment de reculegere.

18 flavia balescu coposu sora lui corneliu coposu 4 jpg jpeg

FOTO: Daniel Angelescu/Casa Regală



Recente pe Ok! Magazine

Regele Felipe și a vizitat fiica în Armată jpg
FotoJet Meg și Wallis jpg
Harry si Meghan GETTY jpg
Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149997 jpg
Majestatea Sa Margareta si Principele Radu, in turneu european la 100 de ani dupa Regele Ferdinand si Regina Maria   Casa Regala jpg
Kate si William in Windsor  jpg
Regele Charles jpg
Kate Middleton și Prințul William, Foto Profimedia jpg
printul louis (6) jpg
Charles, Profimedia jpg
Prințul Albert de Monaco și Prințesa Charlene în Alsace Foto Casa Regala 1 jpg
Regina Maxima și Regele Willem Alexander fac voluntariat, Profimedia (7) jpg
Zara înainte și acum foto Profimedia jpg
Kate Middleton și Louis, Getty jpg
FotoJetSpencer Kate jpg
Lady Ghika St  Patrick's Day Parade Profimedia (4) jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Prințul William și Regina Camilla la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (1) jpg