Scandal imens între actori! Mihai Călin, despre Ion Caramitru: „Nu vreţi profesionalism, ci supuşenie“

26 septembrie, 2019
1 mihai calinm jpg jpeg

Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, este atacat în termeni duri, printr-o scrisoare deschisă care a fost postată în mediul, de către Mihai Călin.

Cei doi actori ar fi intrat în conflict din cauza faptului că, aşa cum afirmă Mihai Călin, Ion Caramitru profită de funcţia sa, atât din punct de vedere mediatic, cât şi financiar.

Iată mai jos ce a spus Mihai Călin:

„Am trăit astăzi la Adunarea salariaţilor din TNB, convocată de dvs., 3 ore de tristeţe amară. Aţi adunat sute de oameni cu scopul principal de a „înfiera” doi actori, Marius Manole şi cu mine, care în calitate de lideri (împreună cu Medeea Marinescu şi Diana Dumbravă) ai Sindicatului actorilor din TNB şi-au „permis” să trimită, în primăvară ,un memoriu Ministerului Culturii, în care menţionau o serie de probleme, şi mai ales lipsa totală de deschidere spre dialog a dvs., domnule Caramitru. Memoriul a fost sprijinit de colegii noştri.

Nu vreţi, de fapt, profesionalism, ci supuşenie. Aţi confiscat, în mare parte, TNB. Noi nu am sesizat ministerului ilegalităţi, ci faptul că legea managementului, pe care dvs aţi reuşit s-o modificaţi de ani buni, este sursă a permanentizării în funcţie a unor oameni care se transformă din directori în patroni.

Nu aveţi vârstă de pensionare, nu există concurs deschis (nimeni nu are dreptul să concureze, la final de mandat, cu dvs.) şi băgaţi în buzunar 10% din încasările nete pe fiecare reprezentaţie a unui spectacol regizat de dvs. Dacă nu la toate, măcar la cele mai profitabile. Numiţi şefii de departamente (fără concurs).

Încerc să fac teatru în TNB din 1990, dar nu am întâlnit un director care să profite atât de mult de funcţia sa în propriul interes, mediatic şi mai ales financiar. Ştiu, o tot spuneţi, legea vă permite. În 2018, doar la Sala Mare, din 120 de reprezentaţii, 65 sunt regizate şi/sau jucate de dvs. (10% din încasări). Asta în timp ce spectacole precum „Vizita”, „Regele Lear”, „Livada de vişini”, „No man's land”, „Romeo şi Julieta” sunt programate extrem de rar sau chiar distruse, după ce aţi cheltuit pe producţie 800 -900 de mii de RON la fiecare.

Teatrul (chiar şi managementul lui) se face cu iubire sau măcar cu respect, consideraţie şi chiar grijă pentru colegi şi public. Sunteţi egoist şi dispreţuitor dar, bineînţeles, asta nu e ilegal. Atmosfera e dominată de nemulţumiri, bârfe şi frică de a vorbi liber“



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg