Schimbare de macaz în cazul scandalului regal

11 noiembrie, 2017
ASR Principe Nicolae (2) jpeg

Autorităţile eleveţiene, chemate să investigheze cazul fostului Principe Nicolae. Iată ce soluţionare au dat.

image

Nepotul Majestăţii Sale, Nicholas Medforth-Mills, a scăpat de acuzaţiile de lovire şi alte violenţe după incidentul de la reşedinţa Regelui Mihai din Elveţia. Este ceea ce spune avocatul care-l reprezintă pe nepotul regelui.

Apărătorul fostului Principe Nicolae, Radu Enache, a precizat la Digi24 că acestarămâne doar cu acuzaţia de violare de domiciliu, în urma plângerii penale depuse de Casa Regală.

„Casa Regală nu putea face plângere pentru alte persoane”, a spus el.

Întrebat dacă mai există şanse de împăcare între fostul Principe şi Familia Regală, avocatul a răspuns: „Şi cei de pe Titanic mai aveau speranţe”.

„Poate se va ajunge la o ameliorare a relaţiilor între membrii familiei şi Nicolae. Principesa Margareta poate să retragă plângerea şi poate să reia legătura cu nepotul ei”, a spus Radu Enache.

Casa Regală a anunţat miercuri într-un comunicat că Nicolae Medforth-Mills, fostul Principe Nicolae, a încercat să intre cu forţa în reşedinţa Regelui Mihai din Elveţia, imediat după împărtăşanie. În incidentul de marţi, când Nicolae a forţat uşa locuinţei, au fost implicate şase persoane, dintre care una a fost rănită, se arată în comunicatul oficial al Casei Regale.

Principele Nicolae a dezvăluit că a fost a şaptea oară când a încercat să îşi vadă bunicul, dar nu a fost lăsat. Mai mult, el susţine că nu a primit o explicaţie şi că nu crede că Regele Mihai este cel care a decis acest lucru.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Salma a Iordaniei jpg
copii Prințul William și Prințul Harry jpg
Regina Mary și Olena Zelenska Foto Profimedia (1) jpg
banchet de stat la Bruxelles cu Regina Mathilde a Belgiei, Marele Duce Henri de Luxemburg, Regele Philippe al Belgiei si Marea Ducesa Maria Teresa   Casa Regala belgiana (5) jpg
Regele Willem Alexander, Regele Felipe, Regina Letizia și Regina Maxima, Profimedia jpg
FotoJetPippa jpg
Kate Middleton și Prințul William, în ținute sport  foto   Getty jpg
Regele Charles și Prințul William Foto Getty Images
Regele Felipe și Regina Letizia Foto getty images profimedia jpg
Regina Camilla, la Palatul Buckingham, pe 16 aprilie 2024, GettyImages (4) jpg
Prințesa Diana Foto GettyImages jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei se mărită cu Durek Verrett, Getty (6) jpg
Kate Middleton Foto Getty Images jpg
Marele Duce Henri de Luxemburg si Marea Ducesă Maria Teresa   FOTO Marea Curte Ducală (8) jpg
Regele Frederik, Regina Mary alaturi de Regina Margrethe Foto Profimedia (1) jpg
Prințul William la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (2) jpg
FotoJet Meg jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei la Premiile de cercetare medicală, Profimedia (4) jpg