Scrisoarea lui Meghan către tatăl său, Thomas, trimisă după ce acesta a acuzat-o că-l ignoră

Actualizat:
1 thomas markle jpg jpeg

Thomas Markle a vorbit în repetate rânduri despre cât de rănit se simte dat fiind faptul că fiica sa, căsătorită în sânul familiei regale britanice, îl ignoră. Însă, acum, s-a aflat că declaraţiile lui sunt false, Meghan răspunzându-i, în scris, tatălui ei.

Potrivit unor surse din cercurile strânse ale noii ducese, strigătele lui Thomas Markle n-au rămas fără ecou, iar Meghan i-a răspuns, printr-o scrisoare, chiar după nuntă. Chipurile, Meghan n-a rămas impasibilă la suferinţa tatălui ei, în ciuda imaginii pe care acesta i-a făcut-o în presă, şi a căutat să ia legătura cu el chiar la scurt timp după ce a avut loc nunta princiară.

Meghan i-ar fi trimis o scrisoare lui Thomas în care îşi mărturisea sentimentele pentru el, dar îl ruga să înceteze să-i distrugă imaginea în presă. ”Tată, am inima sfâşiată. Te iubesc. Am un singur tată. Te rog să încetezi să mă mai victimizezi prin intermediul mass-mediei, pentru a ne putea repara relaţia”, ar fi fost ceea ce Meghan i-ar fi zis în scrisoarea secretă adresată tatălui ei.

Potrivit DailyMaill, scrisoarea aceasta a ajuns, într-adevăr, la Thomas, iar acesta i-ar fi replicat că-şi doreşte o şedinţă foto cu ea. Ulterior, Meghan i-ar fi răspuns din nou, atrăgându-i atenţia asupra faptului că face totul public, fără consimţământul ei. ”Îţi spun că nu vreau să comunicăm prin intermediul presei şi tu asta faci, vrei să comunicăm public. Ai auzit ceva din ce ţi-am zis”?, i-ar fi reproşat Meghan.

Iar dezvăluirile nu se opresc aici. Deşi în luna decembrie Thomas Markle a oferit un nou interviu în care a declarat că s-a lovit de un „zid al tăcerii” din partea Ducilor de Sussex, dar şi că fiica sa şi-a schimbat  numărul de telefon şi că nu mai are cum să intre în legătură cu ea, adevărul este Meghan are acelaşi număr de telefon. Apropiaţii ei spun că tatăl ei n-a încercat nicicând s-o contacteze în privat, prin telefon.



Recente pe Ok! Magazine

Prințese moarte în accident jpg
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Cluj Napoca, 2026   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (7) jpg
Împăratul Naruhito, Împărăteasa Masako, Prințul Fumihito, Prințesa Kiko, Prințesa Aiko, Prințesa Kako la garden party ul de toamnă 2026  profimedia 1147623495 jpg
FotoJet (83) jpg
Burlacii regali de la Londra   Instagram, Profimedia jpg
Kate și William, Earthshot, Getty (1) jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Prințul Harry și Meghan Markle logodnă foto profimedia 1031433556 jpg
William, gala Tusk, Profimedia (1) jpg
Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg