Se ocupă de afacerile lui Cristi Borcea, dar radiază de fericire alături de alt bărbat! Iată cum arată noul iubit al Mihaelei Borcea

17 iulie, 2019
1 mihaela borcea si iubitul 2 jpg jpeg

A fost, timp de 23 de ani, soţia lui Cristi Borcea, însă mariajul lor s-a destrămat în anul 2011, după ce afaceristul s-a îndrăgostit de Alina Vidican.

Chiar dacă Mihaela nu mai este doamna Borcea, ea se ocupă în continuare de afacerile fostului acţionar de la Dinamo şi este manager al hotelului din Olimp pe care îl deţine Cristi Borcea. Mai mult decât atât, se pare că Borcea vrea să cumpere, chiar dacă se află în închisoare, un nou hotel în Olimp, iar cea care se ocupă de tranzacţie este nimeni alta decât Mihaela.

În vârstă de 49 de ani, Mihaela Borcea nu se gândeşte doar la afacerile fostului ei soţ, ci are grijă şi de viaţa ei privată. Potrivit presei tabloide, ea se iubeşte de mai mulţi ani cu Sorin Rap, cel care este fost poliţist şi îi era şofer Mihaelei.

3 mihaela borcea si iubitul jpg jpeg

Prima oară când s-a aflat de relaţia dintre Mihaela şi Sorin a fost pe vremea când bărbatul era însurat, iar soţia lui a ieşit public şi a acuzat-o pe fosta soţie al ui Borcea că i-a furat soţul.

facebook foto: Stefan Ovidiu



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg