Secrete oribile de-ale celebrităţilor. Ce-ncearcă să ascundă?

10 mai, 2016
secrete oribile jpeg

Cui nu-i place să afle secretele celebrităţilor? Revistele, publicaţiile online, televiziunile sunt adesea sursele pentru astfel de informaţii. Există, însă, anumite lucruri care n-au ajuns nici măcar pe aceste canale de comunicare, şi asta pentru că aceste secrete sunt bine păzite.

Iar dacă nu credeaţi că există lucruri care nu sunt ştiute de publicul larg despre celebrităţile de la Hollywood, citiţi următoarele rânduri. Iată, aşadar, dovezile că şi celebrităţile au secrete oribile!

Woody Harrelson

image

Este un actor destul de cunoscut în cetatea filmului, rolurile pe care le-a jucat, de-a lungul timpului, fiind de-a dreptul memorabile. Însă, oricât de expusă ar fi viaţa lui sunt lucruri pe care el nu ar vrea ca publicul larg să ştie. Unul dintre aceste secrete este legat de tatăl lui. Astfel, Charles Harrelson, tatăl actorului, a avut probleme serioase cu legea. Mai întâi, acesta a intrat în lumea fărădelegilor cu pariuri ilegale, după care a fost condamnat pentru jafuri armate, şi a sfârşit prin a fi învinuit de multiple crime. Surprinzător a fost momentul în care Charles a recunoscut asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy. Justiţia l-a condamnat pe tatăl lui Woody la închisoare pe viaţă.

Tatăl actorului, la primele condamnări

Woody a aflat de ”ocupaţiile” tatălui lui său la cinci ani după acesta a plecat de acasă, pe când celebrul actor avea doar 20 de ani.

Leighton Meester

image

O ştim din serialul ”Gossip Girl”. În prezent, are roluri atât pe micile cât şi pe marile ecrane. Totuşi, actriţa n-a pornit tocmai cu dreptul în viaţă. E musai să precizăm, însă, că nu a avut nicio parte de vină în această ”istorie” ce o reprezintă.

Asta pentru că-n urmă cu 30 de ani, mama lui Leighton a ajuns să fie împlicată în tot soiul de ileglităţi cu droguri. Mama actriţei a fost prinsă în timp ce-ncearcă să aducă din Jamaica marijuana, ceea ce a făcut ca aceasta să ajungă după gratii. Din păcate, în timpul acestei condamnări, mama lui Leighton era însărcinată cu actriţa. Leighton a petrecut, astfel, trei luni după naştere într-o clinică de reabilitare. Imediat după aceste trei luni, Leighton a mers să locuiască cu bunicii, în timp ce mama sa s-a întors în închisoare.

Mark Wahlberg

image

Ştiaţi că celebrul actor are cazier? Mark a fost condamnat pentru tentativă de omor şi rasism, după ce a fost văzut atacând pe stradă doi vietnamezi, la vârsta de doar 16 ani.

Cei doi bărbaţi atacaţi au fost la limita supravieţuirii, ceea ce face ca faptele actorului sî fie cu atât mai grave. După acest moment, Mark a încercat să-şi refacă viaţa şi să găsească iertarea pentru faptele sale.

Sean Connery

image

Cel mai notabil rol al său este probabil cel al lui James Bond.  Oricum, actorul are un CV impresionant, acesta apărând în numeroase producţii cinematografice de succes.

Totuşi, câteva interviuri pe care le-a dat acum mai mulţi ani sunt cele care i-au făcut actorului o reputaţie nu chiar de dorit. În acele declaraţii, actorul se arăta pro violenţă domestică, spunând că nu este un mare lucru dacă ţi-ai lovit soţia în cazul în care aceasta provoacă bărbatul sau nu-l lasă să aibă ultimul cuvânt.

Laurence Fishburne

image

Unele secrete ruşinoase pe care vrei să le ţii departe de urechile curioase ale lumii nu te implică pe tine direct. Acesta este şi cazul actorului Laurence Fishburne, care a avut de suferit după urma acţiunilor fiicei sale.

Montana, fiica actorului, este de asemenea actriţă, însă una de filme porno. Aşa că e de înţeles de ce actorului îi este greu să vorbească în interviuri despre familia sa.

Christopher Lee

image

Îl ştim din ”Star Wars” sau graţie rolului lui Saruman din pelicula ”Stăpânul inelului”. Actorul a murit în iunie 2015, însă în spatele lui au rămas numeroase secrete ruşinoase. Unul dintre acestea este faptul că actorul a fost prezent la ultima execuţie publică, din Franţa. În 1939, pe când actorul avea doar 17 ani, Lee a participat la decapitarea publică a unui condamnat.

Matthew Broderick

image

În trecutul soţului lui SJP există o informaţie pe care ar vrea-o uitată. În 1987, Broderick îşi făcea vacanţa în Irlanda, cu prietena de pe atunci – Jennifer Grey. Conducând maşina, Matthew a lovit frontal o maşină, în care se aflau doi ocupanţi. Din păcate, cei doi bărbaţi au murit pe loc. Cu ce s-a ales Broderick? Cu acuzaţia de condus imprudent şi cu o amendă de 175 de dolari.

foto: arhivă OK! / Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg
andreea marin 1024x567 1 jpg
shakira instagram jpg