Secretele sordide ale lui Hugh Hefner: fostele iubite povestesc că mogulul Playboy droga femeile şi practica zoofilia la celebrul său conac

Actualizat:
13 hugh deschidere jpg jpeg

Un nou documentar difuzat de A&E, "Secrets of Playboy", scoate la iveală detalii despre Hugh Hefner şi viaţa agitată de la conacul Playboy

Realizat în zece episoade, documentarul scanează intimitatea celui care a fost considerat zeul imperiului Playboy. Desigur, unele dintre dezvăluiri nu sunt atât de surprinzătoare pe cât se vor. Chiar şi pentru neiniţiaţi, Hugh Hefner nu a trecut niciodată drept mogulul în pijama, care trăia într-o deplină fericire şi linişte alături de iepuraşii cei sexy la conac. Zvonurile despre orgiile de la conacul său, la care participau multe celebrităţi, circulă de multă vreme. Aşa încât parte dintre mărturisirile fostei lui iubite, Sondra Theodore, azi în vârstă de 65 de ani, nu vin decât să susţină aceste poveşti. "Era un predator sexual. L-am urmărit atent, i-am urmărit jocul. Şi am văzut multe fete care au trecut pragul conacului arătând atât de fresh şi plecând sleite şi trase la faţă", declară aceasta. Theodore l-a cunoscut pe Hef când ea avea 19 ani, iar el 50 de ani (foto sus)." M-a manipulat, făcându-mă să cred că stilul lui de viaţă era normal. El mi-a dat prima dată droguri. Eu nu mai băusem alcool şi nu mai consumasem droguri niciodată înainte să ajung la conacul Playboy. Chiar de la prima noapte petrecută acolo, mi-a dat şampanie, apoi au venit drogurile", povesteşte ea. După acea primă noapte, a rămas 5 ani la conac, timp în care spune că participa la orgii chiar şi câte cinci nopţi pe săptămână, Hef ordonându-i să întreţină relaţii intime cu numeroase persoane, femei şi bărbaţi, în timp ce el urmărea întregul spectacol.

6 hugh 3 jpg jpeg

Secretele sordide ale lui Hugh Hefner: fostele iubite povestesc că mogulul Playboy droga femeile şi practica zoofilia la celebrul său conac

Partea cu adevărat surprinzătoare, însă, pentru urmăritorii documentarului, abia acum urmează. Sondra susţine că într-o noapte a intrat peste Hef chiar în timp ce acesta se angajase într-un act sexual cu căţeaua ei. "I-am spus: Ce faci? Eram şocată. A reacţionat ca şi cum o făcea doar o dată, din curiozitate şi că se prostea... Dar de atunci nu l-am mai lăsat singur cu căţeaua mea niciodată." Realizatoarea documentarului, Alexandra Dean, spune că a început acest material crezând că totul va fi amuzant, dar pe măsură ce munca a evoluat, descoperirile au schimbat cu totul tonul povestirii. "Playboy înseamnă feminitate emancipată şi libertate sexuală. Dar a fost un bărbat ca Hugh Hefner potrivit să definească acest concept?", se întreabă Alexandra. Printre cele care fac declaraţii în documentar se numără şi Holly Madison - ea spune că Hef nu purta niciodată prezervativ în timpul orgiilor la care participa. "Mi se părea groaznic că nu folosea protecţie", comentează Holly, mărturisind că a fost forţată de multe ori să participe la orgii. Un alt fost iepuraş, PJ Masten, vine cu o altă poveste despre zoofilie: într-o noapte, la conac a venit actriţa porno Linda Lovelace. "Toţi bărbaţii râdeau când a coborât din limuzină. Era beată şi drogată. Au adus-o în aşa hal încât Linda a făcut sex cu un ciobănesc german. I-a făcut sex oral câinelui. Vreţi să vorbim despre depravare? Asta e înfiorător", spune P.J. Masten, care susţine că, printre altele, a fost violată de Bill Cosby la conac. Hugh Hefner s-a stins din viaţă în 2017. "Eu nu vreau să rescriu istoria lui Hef. Vreau doar să o spun exact aşa cum a fost", punctează realizatoarea documentarului. Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Ben Affleck Jennifer Garner și mama lui Chris profimedia 0880711729 jpg
Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg
Mihaela Rădulescu s a întors în Italia, unde a murit Felix Baumgartner  FOTO captură Instagrama jpg
Amal și George Clooney, înainte de nunta lor din 2014, Profimedia jpg
DSC 1152 JPG
Odiseea jpg
Otniela (9) jpeg
Amal și George Clooney, GettyImages (3) jpg
Giulia Farnese, amanta lui Rodrigo Borgia devenit Papa Alexandru al VI lea   wikipedia   FOTO Instagram jpg
colaj travel Bulgaria  jpg
Joan Collins, GettyImages (3) jpg
Dagoș Bucur amenințat de vecini ca în serialul Trafic   FOTO Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Shakira, Profimedia (4) jpg
Jennifer Garner, Profimedia (7) jpg
Charlize Theron, Profimedia (5) jpg
Trump CM Profimedia (2) jpg
Camelia Șucu, alături de Prințul Albert și Prințesa Charlene la Balul Crucii Roșii de la Monaco   FOTO Facebook (2) jpg