Selly şi-a lansat în spaţiu butonul de 100.000 de abonaţi

24 noiembrie, 2021
5 image5 jpg jpeg

Selly este primul vlogger din Europa care a decis să îşi lanseze butonul de Youtube în spaţiu.

Şi a reuşit acest lucru, cu ajutorul specialiştilor de la Sent into Space, din Marea Britanie. “Am ales butonul de 100.000 de abonaţi, întrucât are o însemnătate specială pentru mine, a fost primul premiu luat pentru activitatea mea din online. L-am primit în 2015, când, la 14 ani, am atins suma de 100.000 subscriberi”, spune Selly.

Astfel, trofeul primit de vlogger la vârsta de 14 ani a ajuns la o înălţime de trei ori mai mare decât un avion. Selly a făcut un vlog pe YouTube în care le-a arătat internauţilor, pas cu pas, cum a decurs totul.

„Butonul ăsta o să urce 35 de kilometri în spaţiu şi o să aterizeze la 120 de kilometri distanţă, iar noi trebuie să ghicim unde va ateriza şi să fim acolo înainte să o facă”, a spus Selly pe YouTube.

Selly e cel mai cunoscut vlogger din România, cântăreţ, dar şi actor şi, mai nou, co-producător. Selly va lansa în curând filmul Tabăra, alături de Gami, Mădălin, Dia şi Pain. Alături de el îşi vor face apariţia şi nume precum Dorian Popa şi Matei Dima (BRomania).



Recente pe Ok! Magazine

5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg