Şerban Pavlu, alias Văru’ din reclame: „Vreau ca fata mea să fie mândră de ce am făcut“
Exerciţiul celebrităţii şi nedreptăţile ei. Să fii un mare actor, să joci roluri complexe şi să ajungi celebru într-o reclamă. Şerban Pavlu, actorul din serialul „Umbre“ şi momentul lui de glorie. Ţara l-a descoperit la 40 de ani. M-am întâlnit
Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu cred că nu e bine să rămân dator la Şerban Pavlu. Asta după câteva episoade din „Umbre“ pe HBO. D-aia l-am întrebat tot.
Exerciţiul celebrităţii şi nedreptăţile ei. Să fii un mare actor, să joci roluri complexe şi să ajungi celebru într-o reclamă. Şerban Pavlu, actorul din serialul „Umbre“ şi momentul lui de glorie. Ţara l-a descoperit la 40 de ani. M-am întâlnit cu el la teatru. Era de vorbă cu Victor Rebengiuc. Deci cu istoria şi prezentul ei. Am lămurit de la început cu Şerban. Am zis să venim acum, că dacă te găseşte Hollywoodul, nu te mai prindem.
În condiţiile rolului tău, nu ştiu cine îşi mai permite să aibă datorii la tine.
Şerban Pavlu M-a sunat soră-mea, trebuia să-mi dea nişte bani. N-am răspuns la telefon şi mi-a lăsat un mesaj. „Unde să vă aduc banii? Nu vreau să rămân cu datorii la dumneavoastră“.
Tu, ca actor cu multă treabă, financiar eşti bine?
Sunt mai mult decât uimit că am ajuns să trăiesc din meseria asta. N-am crezut niciodată că se va ajunge aici. Ăsta e nivelul la care sunt acum. Un om care poate să-şi întreţină familia, casa. Un om care poate să-şi facă planuri de viitor din profesia asta. Pe de altă parte, mă ocup cu toate laturile meseriei de actor. Cred că doar filme pentru adulţi n-am făcut.
Cel puţin deocamdată. Să lăsam final deschis.
Să lăsăm. Deocamdată fac până şi dublaje de desene animate.
Ai rate la bănci?
Nu! N-am bănci, cum zicea un prieten de-al meu: „Băi, sunt fericit că n-am bănci!”.
Pare că te şi încurcă puţin stabilitatea financiară.
Păi, da! Ştii care e chestia, prima întrebare pe care ţi-o pui e: „Bun. Şi după aia?“. Trebuie să înveţi să trăieşti şi cu întrebarea asta. Altfel ajungi la psihoză. Nu e vorba de trăit. De bani. Mă refer şi artistic. Mulţi zic: „Gata, ai făcut-o şi pe-asta. Ce mai vrei?“. Ori eu simt că sunt la început. Abia am înţeles cum se face.
Care a fost momentul în care ai simţit că încep lucrurile să meargă?
Nu fac doar film. Sau doar teatru. Încerc să mă ţin de toate, dar momentul cred că a fost filmul „Toată lumea din familia noastră“, regizat de Radu Jude. M-am simţit extraordinar de bine reprezentat acolo
Steala Popescu şi Arşinel.
Da. De ce nu?
Au jucat în filmul ăla. Acum joacă doar în reclame.
Uite, reclama aceea cu Văru'. A fost doar o dimineaţă în care m-am dus la un casting. Puţini ştiu, aşa te duci de trei ori pe lună. Sună lumea: „Dom'ne e o reclamă la cutare. Veniţi?“. Aici m-am nimerit că m-am dus. „E o reclamă la un site de vânzări. Dar nici noi nu ştim exact ce-o să se întâmple cu campania…“. Da. Nu ştiam c-o să fie aşa vizibilă.
Ciudat, dar mai ales asta te-a făcut celebru.
Aş povesti eu o istorioară…
Zi-o, dacă tot ne-am adunat.
Apropo de percepţia publicului. Fac de ceva ani meseria asta aici, în teatru. Tot de ceva ani, am jucat şi-n filme. Şi acum a ieşit serialul ăsta, pe care lumea îl comentează. Asta e bine. E încurajator. Într-o seară, m-am uitat pe comentarii. Şi între ele, cu poză, un băiat cu un lanţ mare la gât: „F…. în gură, Văru'. Te-ai apucat de filme!“.
Tu fiind foarte credibil, simţi că după rolul ăsta şi-a mai revizuit lumea comportamentul faţă de tine?
Eu nu sunt aşa deloc. Rolul a fost o creaţie totală.
Nu ne distruge un mit!
Nu. Eu sunt guraliv. Mă comport ca un d-ăsta de 16 ani. Sar, ţip, sunt vesel. N-am dat un pumn în viaţa mea. Nu ştiu ce-am reuşit, dar a fost un rol construit de la zero.
Un prieten are o teorie. Cum separi un om prost de ceilaţi? Vezi dacă după un film, se supără pe actorul cu rol negativ. Nu pe personaj.
Să ştii că mă mai opreşte lumea pe stradă, să-mi ceară socoteală. Şi asta cu: „Ceva educativ nu ştiţi să faceţi?“.
Sper că soţiei tale nu i-a plăcut rolul tău.
Păi cum să nu-i placă?! Noi ce mâncăm acasă? Nu punem benzină? Nu plătim facturi?
Spuneai tu că mai grea e solicitarea emoţională decât cea fizică. Scenele de dragoste...
E complicat să le faci cu 30 de oameni. Eşti în fundul gol, înconjurat de oameni care mută, dau indicaţii.
Întrebarea omului simplu. Ce zice, mă, nevastă-sa? Uite-l ce face!
Soţia mea nu e actriţă, dar înţelege că aşa e viaţa asta.
Dar pe asta o ştii? Dacă s-ar fi născut Dinică în America, mamă ce făcea acolo! Era De Niro. Te gândeşti aşa la tine?
Şi tu te gândeşti poate aşa, dar ce uită lumea e că în America raportul dintre numărul de actori şi numărul celor care reuşesc procentual e mai mic decât în România.
Cum arată succesul pentru tine?
Există în orice actor nişte îndoieli cu care trăieşte. O primă parte din viaţa de actor, încerci să le înlături. Cred că pe aici sunt. Am acum încredere că pot să fac ceva în meseria asta.
Şi invers. Cum arată eşecul?
Eşecul e a face doar lucruri care nu-ţi plac.
În înşiruirea de momente, ţi-a dat vreodată prin minte să te laşi de actorie?
Îmi stabilisem un termen de zece ani după ce am terminat facultatea. O să mă întrebi acum dacă am reuşit. Au expirat de mult. S-au întâmplat lucruri şi n-am renunţat.
Câţi ani are fata ta?
Trei ani. Şi acum am şi un băieţel.
Nu ştiam.
Da. De două luni.
Copiii or să se uite la filmele tale.
Mă tem că da. Sau eu ştiu... Poate zic: „Lasă-ne, dom'ne, cu maimuţăreala ta!“. E foarte ciudat. Că m-am gândit la treaba asta. Că aş vrea să fac lucruri pe care să le placă fata mea când va fi mare. Nu m-am gândit niciodată la ce fac, raportat la cineva. E prima dată. Vreau să fac lucruri de care fata mea să fie mândră.
Succesul ăsta, întâmplările acestea pozitive, gloria, nu te schimbă, Şerbane?
Nu mă schimbă. Dacă vrei să-i zici „succes“, eu l-am avut treptat. Să ştii că o să fac 40 de ani curând. S-a dus jumătate de viaţă. Mi-am format o părere despre ea. Despre viaţă. N-o schimb în funcţie de roluri.
Ultima întrebare. Să încheiem cu ceva mai de substanţă. Moare Relache la final?
E un supravieţuitor. Nu cred.
Foto: HBO ROMANIA/adimarineci
