Sex simbolul Italiei, actorul Gabriel Garko, a mărturisit că este gay. "Am avut 11 ani o relaţie secretă cu un bărbat".

18 noiembrie, 2020
6 garko gol png png

Cunoscut şi în România graţie rolurilor din seriale precum "Onoare şi respect", Gabriel Garko şi-a şocat admiratoarele, dezvăluind că este homosexual

Postura de sex simbol l-a prins excelent pe Garko. Poate prea bine - de aceea, nu a mai reuşit să iasă din acest rol, chiar dacă viaţa lui personală era complet diferită. Cam aceasta a fost explicaţia oferită de el chiar la televizor, la o emisiune italiană. I-a trebuit actorului mult curaj pentru a face acest pas, dar se pare că a fost nevoie de o pandemie în care, aşa cum a spus el, şi-a pus masca anti-virus, dar şi-a scos cealaltă mască. Pentru că nu a mai suportat să mintă despre orientarea lui sexuală, oricât de multe femei ar dezamăgi.

"Prima mea relaţie adevărată a fost cu un bărbat pe nume Riccardo. Am fost împreună 11 ani", şi-a început Gabriel confesiunea. "Eu şi Riccardo trăiam împreună, dar în afară prezentam o minciună. Când veneau prietenii la cină pe la mine, la sfârşitul serii el se prefăcea că pleacă acasă. Apoi, după ce toţi prietenii plecau şi ei, el se întorcea la mine. Iar când plecam în vacanţe, mereu eram într-un grup mai mare de prieteni, niciodată doar noi doi", a mai spus starul de 48 de ani.

garko catei jpg jpeg

"Am fost tot timpul la filmări atât de mult timp, încât am ajuns să mă identific cu bărbaţii cuceritori pe care îi interpretam. Asta cu atât mai mult cu cât, dacă ai orientarea mea sexuală, nu poţi face acest job. Sistemul îţi cere să fii heterosexual, iar tu trebuie să te prefaci. La început, am luat totul ca pe un joc. Dar tot jucându-mă, m-am trezit blocat într-o maşinărie care îmi dicta mişcările şi jocul nu a mai fost atât de amuzant. Dar acum a venit momentul să-mi dau masca jos. De când nu am mai filmat, am revenit cu adevărat în propria piele şi m-am îndepărtat de rolul de sex simbol pe care îl cereau sistemul şi societatea de la mine. Mi-am dat seama că nu îmi era bine prefăcându-mă şi că trebuie să mărturisesc adevărul. Părinţii şi surorile mele nu m-au judecat niciodată pentru alegerile mele, întotdeauna m-au protejat şi au ascuns acest lucru în faţa celorlalţi. Toţi cei de-acasă au ştiut asta despre mine înainte ca eu să devin actor. Apoi, am fost convins că, dacă mi-aş declara deschis orientarea sexuală, nu aş mai primi roluri. Am intrat într-un cerc vicios. Mă gândeam şi că publicul se va simţi păcălit dacă ar afla asta. Dar primul păcălit am fost eu". 

garko si rossi jpg jpeg

Confesiunea lui Garko a continuat şi despre Eva Grimaldi, cea cu care a avut o relaţie - cel puţin în ochii publicului. "Am fost cu Eva vreme de 8 ani. Eram un cuplu, dar tot ce lipsea între noi era sexul. Ne ajutam şi ne susţineam reciproc. Am iubit-o mult, dar nu aşa cum îşi imaginează lumea". Cu aceeaşi ocazie, Garko a recunoscut şi că a fost împreună cu colegul său de breaslă, Gabrielle Rossi (foto sus). "Eu şi Gabrielle nu mai suntem împreună, dar am rămas prieteni şi vorbim foarte des. Acum, însă, sunt cu un alt bărbat, cu care mă înţeleg foarte bine. E o poveste la început", a declarat actorul. Imediat după aceste dezvăluiri, presa nu l-a scăpat din ochi pe Garko, surprinzându-l alături de noul său iubit, cu mult mai tânăr decât el (foto jos).

garko nou iubit jpg jpeg

În acelaşi timp, femeile despre care s-a spus că i-au fost iubite au fost imediat abordate de jurnalişti. De-a lungul timpului, s-a scris că Eva Grimaldi, Manuela Arcuri şi Serena Autieri au fost împreună cu el. Iar dacă despre Eva ne-a lămurit el, Manuela (foto jos) a preferat să vorbească ea: "E adevărat că am avut, la un moment dat, ceva bănuieli despre el, dar pentu mine totul a fost autentic cu Gabriel" a spus ea. "Am fost îndrăgostită de el, iar între noi doi a fost o mare atracţie fizică. Relaţia noastră a fost scurtă, dar atât timp cât a durat, el a fost iubitul meu. Nu mi-a spus niciodată nimic, erau unele bârfe, am avut şi eu nişte semne de întrebare, dar niciodată nu am avut siguranţa că este homosexual. Cu mine, el şi-a păstrat mereu masca de heterosexual. Cred că nu i-a fost uşor să se ascundă atât de bine şi atât de mult timp".

gabriel and manuela gettyimages 103770036 jpg jpeg

Foto: Instagram, Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg