După o îndoctrinare făcută ca la carte timp de câteva decenii bune, apar tot mai multe celebrităţi care zguduie din temelii ideologia deja controversată a acestei religii şi reputaţia unor ex-lideri spirituali. Să aşteptăm, aşadar, şi lepădarea unor superstaruri precum Tom Cruise şi John Travolta de religia care este acuzată că propovăduieşte practici ilegale şi imorale? Amin! Devotaţi. Tom Cruise, John Travolta, Kelly Preston şi Kirstie Alley salutau entuziaşti deschiderea unui nou sediu scientologic în California, în 2001. Credinţa lor e neclintită şi-n ziua de azi! La sfârşitul lunii octombrie, presa americană anunţa cu surle şi trâmbiţe că fosta soţie a lui Elvis Presley, Priscilla (72), renunţa la scientologie, după 40 de ani. „Gata, m-am săturat!“, le-ar fi spus ea apropiaţilor ei, care vedeau posibilă retragerea vedetei din organizaţia religioasă, având în vedere că şi fiica sa, Lisa Marie (49), a refuzat acum câţiva ani să prelungească valabilitatea cardului ei de membru. În ciuda faptului că ştirea a fost infirmată chiar a doua zi de către reprezentantul Priscillei, nu putem să nu constatăm că tot mai multe vedete iau în calcul distanţarea de religia care a îndoctrinat Hollywoodul la cel mai înalt nivel şi a făcut din cei mai de seamă rezidenţi ai Los Angeles-ului nişte practicanţi habotnici. Iar asemenea circumstanţe nu pot decât să faciliteze autoexcluderea unor membrii VIP, precum Tom Cruise şi John Travolta, din secta care a pus stăpânire pe întreaga lor viaţă. Sau nici vorbă de aşa ceva?
Fondată de scriitorul de SF-uri L. Ron Hubbard la începutul anilor ’50, scientologia a început să ţină prima pagină a ziarelor abia prin anii 2000, când tot mai multe vedete ieşeau la suprafaţă drept cei mai pătimaşi evanghelişti ai ideologiei scientologice. Culmea!, în ciuda unei doctrine care frizează întreaga ştiinţă modernă şi chiar bunul simţ, scientologii au reuşit să convingă superstarurile Tom Cruise, John Travolta, Kristie Alley, Christopher Reeve, Juliette Lewis să promoveze nişte principii care lasă loc de… interpretări. Dar cum de-a acceptat asemenea manipulare cineva care era deja pornit pe drumul spre faimă şi avere? E de înţeles dorinţa bisericii de a-şi face rost de reprezentanţi cât mai faimoşi, care să-i facă cunoscută doctrina şi să se prezinte în faţa maselor ca nişte exemple numai bune de urmat. Însă ce nevoie au vedetele de această religie? Ce câştigă de pe urma asocierii cu scientologia? Sau ce pierd în cazul renunţării la ea?...

Kristie Alley a declarat, în 2010, că religia în care crede de peste trei decenii a ajutat-o să scape de surplusul de greutate, în timp ce Tom Cruise a susţinut, în 2003, că şi-a vindecat dislexia doar citind cartea lui L. Ron Hubbard, The Basic Study Manual. Aşa, paf, ca prin magie! Iar John Travolta, un alt mare credincios încă din 1975, de când a devenit susţinătorul fervent al ideologiei scientologice, lansează albume sponsorizate de biserică şi se implică în tot felul de producţii finanţate chiar de membrii organizaţiei. Şi lista habotnicilor hollywoodieni nu se opreşte aici! După ce a donat 10 milioane de dolari organizaţiei, Nancy Cartright - vocea personajului Bart Simpson – strânge neîncetat donaţii pentru biserică, pe când Juliette Lewis îşi petrece bună parte din timp condamnând activitatea – şi chiar existenţa! – companiilor farmaceutice (scientologii nu apelează la anumite medicamente nici măcar când viaţa le este în pericol). Totuşi, scientologia şi Hollywoodul au mai multe în comun decât nişte staruri de renume mondial. Atât biserica, cât şi Cetatea Filmului sunt nişte entităţi – ca să nu le spunem chiar business-uri – extrem de prospere, care întorc sutele de milioane de dolari cu lopata şi care îşi au sediul central în California. Mai mult de-atât, ambele cred neţărmurit în puterea unor poveşti (eventual cu happy end) spuse de persoane cunoscute, cu care publicul larg se poate identifica sau la care poate măcar aspira. „Există anumite persoane pe pământul acesta care sunt ascultate de toată America sau chiar de întreaga lume“, îi încolţise fondatorului scientologiei ideea asocierii cu elita hollywoodiană. Aşa a luat naştere Proiectul Celebritate, care a fost gândit de actualul lider al organizaţiei, David Miscavige, în aşa fel încât nume grele din showbiz-ul american să fie atrase în număr cât mai mare către scientologie. Dar cum anume? În primul rând, au deschis puzderie de centre religioase în L.A., locul unde există cele mai multe celebrităţi pe metru pătrat, şi le-au facilitat acestora accesul în organizaţiile cu pricina, oferindu-le până şi cursuri de actorie, pe lângă îndoctrinarea implicită. De fapt, cinematografia a fost încă din start percepută ca mijloc eficient de propagandă a bisericii. Actualul lider al organizaţiei a reuşit să urce în ierarhie pornind de la practicarea meseriei de cameraman chiar în incinta instituţiei (a realizat câteva filmări in-house pentru fondatorul sectei), iar John Travolta a combinat (nefericit) profesia lui cu interesele şi orgoliile scientologilor de top – adică a produs şi a jucat în Battlefield Earth, o adaptare de 73 de milioane de dolari a romanului lui Hubbard, pe care actorul a catalogat-o drept un „Pulp Fiction al anilor 3000“. Trecem peste faptul că bietul Quentin Tarantino (regizorul adevăratului blockbuster Pulp Fiction) n-ar accepta cu zâmbetul pe buze comparaţia înjositoare şi ajungem la concluzia că niciun proiect sponsorizat de scientologi, oricât de ofertant ar fi el, nu-i poate determina, totuşi, pe membrii de vază ai bisericii să-şi arate afilierea la scientologie. Cel puţin, nu aşa de public şi de pătimaş precum o face habotnicul Tom Cruise.
Membru al bisericii scientologice încă din 1990, starul din Misiune: Imposibilă a devenit, în cele aproape trei decenii care s-au scurs de-atunci, imaginea scientologiei înseşi. După o copilărie nefericită (tatăl îl bătea din te miri ce, iar dislexia îi crea un complex) şi o adolescenţă dificilă (a fost dat afară din echipa de fotbal deoarece consuma alcool, iar în echipa de hockey era cunoscut mai mult pentru agresivitate decât pentru talent sportiv), catolicul Cruise şi-a căutat menirea – şi alinarea sufletească – în preoţie, înainte de-a deveni interesat de actorie. Pe plan personal, Tom s-a implicat, la începutul anilor ’80, în relaţii cu femei mai experimentate decât el (Rebecca De Mornay era cu trei ani mai mare decât el, Patti Scialfa, cu nouă ani mai mare, iar Cher, cu 16 ani), căutând neîncetat îndrumarea lor. Mimi Rogers a fost, însă, cea care l-a luat sub aripa sa protectoare, în 1987, devenind soţia lui, dar şi mentorul după care tânjea. Cu alte cuvinte, actriţa i-a făcut cunoştinţă lui Tom cu ideologia scientologică. Principiile enunţate în primă instanţă de L. Ron Hubbard i s-au potrivit mănuşă actorului la început de drum. Iar cancanurile asocierii cu scientologia n-au întârziat să apară de-a lungul timpului. După divorţul de Mimi, scientologii au făcut un adevărat casting şi i-au găsit lui Cruise viitoarele soţii, în persoana actriţelor Nicole Kidman şi Katie Holmes. De fapt, au acaparat întreaga viaţă a starului hollywoodian în cel mai inteligent şi mai viclean mod cu putinţă. I-au oferit actorului tot sprijinul de care avea nevoie pentru a stârni în el dorinţa şi curajul de-a ieşi în lumea largă şi-a o cuceri apoi centimetru cu centimetru. Iar el, recunoscător, le răsplăteşte însutit devotamentul şi încrederea, devenind Ambasadorul lor nr. 1.