Shakira a vorbit deschis despre relaţia cu Pique: „Mi-a spus că nu-şi doreşte un viitor cu o femeie nefericită“

Actualizat:
1 gettyimages 492053011 jpg jpeg

De mai bine de un an de zile, despre relaţia pe care Shakira şi Pique o au s-a spus că nu ar mai merge atât de bine şi că vedetele ar fi la un pas de despărţire.

Zilele şi lunile au trecut, artista şi sporitvul au mers mai departe împreună, au ignorat ce spuneau gurile rele, iar relaţia lor pare că nu a avut deloc de suferit. Despre Pique chiar s-a spus că şi-a cumpărat o altă casă în Barcelona, în care locuieşte singur.

În speranţa că va pune punct speculaţiilor, Shakira le-a spus jurnaliştilor argentinieni de la Clarin că ea şi Pique formează în continuare un cuplu: „Niciodată nu am fost un cuplu tradiţional. Nu avem un acord scris prin care ne împărţim treburile casnice, dar amândoi suntem părinţi dedicaţi şi încercăm să ne sprijinim reciproc. Nu ştim cum să facem altfel lucrurile. Uneori e greu când unul dintre noi nu îşi poate vedea copiii timp de o lună sau mai mult. E greu, dar reuşim să ne sunăm prin Facetime aşa că suntem tot timpul conectaţi şi acest lucru ajută foarte mult“.

gettyimages 180702000 jpg jpeg

Cântăreaţa, care este cu 10 ani mai mare decât partenerul ei, alături de care are şi doi copii, a vorbit şi în documentarul „El Dorado Tour“ despre relaţia cu Pique, dezvăluind că au existat şi probleme între ei, dar că se iubesc la fel ca în prima zi.

„Gerard m-a văzut plângând de foarte multe ori. Credeam că nu îmi voi mai relua cariera. Mi-a spus că nu îşi doreşte un viitor cu o femeie nefericită. Toată lumea producea muzică, iar eu îmi revenisem, dar eram blocată în casă cu copiii. «Du-te şi fă ce-ţi place, du-te şi munceşte», mi-a spus“, a dezvăluit Shakira.



Recente pe Ok! Magazine

Magic Mike Manganiello jpeg
FotoJet (73) jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233784 jpg
Rebel Wilson   Instagram (6) jpg
Ben Affleck foto profimedia jpg
Motanul Larry la Trooping the Colour   Instagram jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233470 jpg
FotoJet (72) jpg
Keir Starmer și soția lui, Victoria   GettyImages 2282725198 jpg
Prietenii tăi  foto   Getty jpg
Ileana Lazariuc foto Vlad Andrei pentru Kultho jpg
Reginele de la Bollywood foto profimedia getty images jpg
soții Ceaușescu  foto   GettyImages 901900356(2) jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg
Shakira sexy   FOTO Facebook 5 jpg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, l au invitat pe Donald Trump la Versailles, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Brett Goldstein, Profimedia (2) jpg