Şi-au reluat relaţia amoroasă? Au fost văzuţi din nou împreună!

14 februarie, 2017
cuplu jpeg

În momentul de faţă, amândoi experimentează un avânt considerabil în carieră. Sunt nominalizaţi la cele mai prestigioase premii din industria cinematografică, chiar şi la Oscaruri, aşa că ne-am fi aşteptat ca viaţa lor amoroasă să cadă pe locul doi.

Ei bine, nu. Succesul i-a reunit! Vorbim despre Emma Stone şi Andrew Garfield, care s-au despărţit în 2015, după o relaţie de patru ani, dar care par să-şi reînnoit jurămintele de iubire odată cu participările la cele mai recente evenimente de la Hollywood.

La BAFTA

Spunem asta căci mai mulţi martori au declarat că cei doi au fost văzuţi petrecându-şi timpul împreună şi că, la un moment dat, s-au ţinut de mână. Cel mai recent eveniment la care au fost zăriţi împreună a fost petrecerea de după decernarea premiilor BAFTA. Acolo, chipurile, cei doi au dat frâu liber sentimentelor. ”Se îmbrăţişau şi mergeau ţinându-se de mână”, a declarat o sursă.

La AFI Awards, pe 6 ianuarie

Totuşi, e important să precizăm că cei doi au rămas prieteni după despărţire şi că n-ar fi prima oară când petrec timpul împreună, zâmbind şi purtându-se ca doi prieteni buni. De altfel, contactaţi pentru replică, reprezentanţii celor doi actori au refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect.

Iată o galerie foto cu imagini surprinse în timpul relaţiei lor amoroase!



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg