Şi-au schimbat partenerii ca pe şosete. Marii infideli de la Hollywood

9 decembrie, 2017
FotoJet (11) jpeg

Imediat ce au început să aibă succes la reprezentanţii sexului opus, aceste staruri n-au rezistat şi au căzut – iar şi iar – pradă ispitei. Şi asta chiar dacă erau bine-mersi implicaţi deja într-o relaţie amoroasă. Iată lista vedetelor care au călcat strâmb!

Rita Ora

image

Primele acuzaţii de infidelitate aduse cântăreţei au fost din partea lui Rob Kardashian, cu care vedeta a avut o relaţie de scurtă durată în 2012. Până şi diva a recunoscut că nu s-a simţit... în apele ei ca iubita starului de reality show. “Nici nu m-am gândit că aveam amândoi o relaţie în adevăratul sens al cuvântului, ca să fiu sinceră. Eu nu ne percepeam ca pe o iubită şi un iubit. De asta m-am şi despărţit de el – nu eram deloc implicată în idila aceea…”, a recunoscut ea cam jumătate de adevăr.

image

Rob a ţinut să completeze informaţiile oferite de Rita: “Cred că m-a înşelat cu vreo 20 de tipi în timp ce eram împreună. Oare câţi iubiţi o să aibă acum, când e singură? Pe bune, 20 de bărbaţi, 20??”, a declarat acesta la vremea respectivă.

Jack Nicholson

image

Legendarul actor a fost implicat într-o frumoasă poveste de dragoste timp de 17 ani, cu Anjelica Huston, din 1973 până în 1990. Dar idila de lungă durată nu l-a împiedicat pe starul hollywoodian să profite de atenţia altor femei cu fiecare ocazie pe care o avea. Anjelica a declarat, la un moment dat, că partenerul ei a lăsat-o baltă chiar la începutul relaţiei lor numai ca să se întâlnească cu fosta lui iubită, Michelle Phillips. Apoi o altă dovadă de infidelitate din partea lui a fost când cântăreaţa Joni Mitchell a stat în braţele actorului, în timpul unui concert, când Huston era chiar lângă iubitul ei stabil. În plus, o amică de-a actriţei a recunoscut şi ea că s-a culcat cu Jack în vremurile lui (ne)bune, iar el n-a negat deloc acest lucru.

image

Lui Nicholson nu-i prea păsa de Anjelica, având în vedere că nu-şi ascundea deloc aventurile. Primea bileţele de amor de la diverse femei, pe care iubita lui le găsea prin casă, şi le făcea avansuri tinerelor chiar de faţă cu ea. În 1990, acesta i-a spus partenerei lui, ca fapt divers la cină, că va avea un copil cu Rebecca Broussard, care era mai tânără cu 12 decât Anjelica. A fost picătura care a umplut paharul actriţei care a încheiat pe loc idila cu Don Juan-ul veritabil.

Elizabeth Taylor

image

S-o fi căsătorit ea de şapte ori, dar regretata actriţă a avut mult mai multe aventuri decât căsnicii. În timp ce era căsătorită cu Eddie Fisher, s-a îndrăgostit de următorul ei soţ, Richard Burton, cu care a început pe loc o pasională poveste de dragoste. Însă, odată ce i-a devenit soţie faimosului actor, Elizabeth n-a rezistat şi l-a înşelat şi pe acesta. Iar aceasta n-a fost singura idilă de-ale lui Taylor care a avut de suferit din cauza infidelităţii ei.

image

Chiar în timpul lunii de miere  cu primul ei soţ, Nicky Hilton, ea s-a iubit cu Tony Curtis şi Prinţul Rainier de Monaco. Iar după ce i-a spus “Da!” la altar lui Michael Wilding, Taylor s-a îndrăgostit de Frank Sinatra şi a avut o relaţie extraconjugală cu acesta. Ei da, chiar putem spune că şi-a trăit viaţa din plin!

Sienna Miller

image

Ne întoarcem în zilele noastre, la infidelii de acum! Astfel, deşi frumoasa actriţă este cunoscută mai mult ca victimă a infidelităţii partenerului ei Jude Law, ei bine, nici ea n-a fost, la viaţa ei, uşă de biserică. Sienna i-a plătit lui Jude cu aceeaşi monedă şi a început o aventură cu alt actor atrăgător, Daniel Craig. Mai mult de-atât, Miller a renunţat la amândoi, adică la Law şi la Craig, pentru a se consola în braţele lui Balthazar Getty, care era însurat la acea vreme. Aşadar fără scrupule, fără remuşcări!

image

Viaţa amoroasă palpitantă a Siennei a continuat! Ea a început o relaţie cu Tom Sturridge, cu care a făcut şi un copil, pe Marlowe, dar a renunţat la tatăl fetiţei ei pentru... Brad Pitt! Pentru că asta s-a scris în presa americană pe vremea începerii filmărilor la Lost City Of Z (2017) – că actriţa Sienna Miller şi producătorul Brad Pitt formau o pereche. Mare e grădina de infideli hollywoodieni!



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg