Şi starurile masculine suferă de tulburări alimentare!

12 iulie, 2017
Untitled collage jpeg

Nu numai femeile au anorexie sau bulimie, există bărbaţi, chiar şi la Hollywood, care s-au abţinut de la mâncare până au ajuns piele şi os ori s-au îndopat până n-au mai putut, creând un dezechilibru major în organismul lor. Cine sunt celebrităţile masculine care au avut tulburări alimentare?

Billy Bob Thornton

image

Fostul soţ al Angelinei Jolie a avut probleme cu o afecţiune care este, de eobicei, specifică femeilor, anorexia. În 1998, când filma de zor pentru pelicula U-Turn, se putea vedea că starul hollywoodian avea o problemă. Slăbise aproape 30kg şi nu mai arăta deloc ca bărbatul de care se îndrăgostise Angie. Să fi fost mariajul lor de vină sau, invers, căsnicia cu una dintre cele mai frumoase femei din lume să fi fost afectat şi, finalmente, distrus de problemele cu care se confrunta actorul?

Russell Brand

image

Controversatul actor britanic are un trecut zbuciumat, atât pe plan personal (vezi dependenţa de droguri şi de sex, relaţiile amoroase eşuate şi, tulburarea alimentară pe care a avut-o), cât şi pe plan profesional, unde a făcut de fiecare dată senzaţie (fie într-un mod plăcut, fie nu). Ei bine, multe s-au aflat despre Russell, numai despre tulburarea sa alimentară nu se aflase.

image

La numai 11 ani, adică cu mult timp înainte de-a deveni faimos, a suferit de bulimie. Mânca pe saturate, după care dădea afară tot ce mâncase. Şi-a dat seama, încă de pe atunci, că era ceva în neregulă cu chestia asta, însă nu s-a oprit, timp de vreo câţiva ani, pe motiv că i se părea euforic tot procesul. Perioada de maturitate l-a găsit, astfel, pe Brand într-o formă cât se poate de proastă. Însă, uşor-uşor a reuşit să-şi învingă demonii şi să revină la un trai (mai) normal.

Eminem

image

Cine s-ar fi gândit că cel mai cunoscut rapper alb al momentului s-a confruntat cu astfel de problemă?! În timpul filmărilor pentru 8 Mile, Eminem a început să consume Ambien, în combinaţie cu Vicodin şi Valium, pentru a rezista fizic şi psihic la consumul emoţional pe care îl presupuneau filmările. La scurt timp, însă, a deveni şi un fast food junkie, mânca o cantitate enormă de burgeri şi cartofi prăjiţi şi, fără să-şi dea seama, a ajuns să depăşească 100kg. La 104 kg şi după o spitalizare în regim de urgenţă, şi-a dat seama că era pe punctul de a muri şi a început să-şi pună ordine în viaţă. Astfel, ca să slăbească, s-a apucat de sport. A început să facă jogging şi să devină obsedat de caloriile consumate. Abia atunci a avut o tulburarea alimentară în toată puterea cuvântului.

Elton John  

image

Este unul dintre cei mai mari muzicieni ai vremurilor noastre, însă, de-a lungul carierei sale de mare succes, n-a fost dintotdeauna un tip plin de încredere în forţele proprii. Astfel, s-a luptat cu bulimia timp de 16 ani, pe care a combinat-o cu dependenţa de alcool şi cea de cocaină.”Mi se albise părul, eram palid la faţă. Eram balonat şi arătam îngrozitor de obosit, bolnav şi învins. Arătam groaznic! Fusesem învins de dependenţele mele! Trebuia să fac ceva dacă voiam să nu mor!”, a declarat artistul într-una din cărţile sale revelatoare.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG