Şi starurile suferă! Madonna, înşelată de iubit cu antrenoarea de fitness

25 mai, 2021
2 mado jpg jpeg

E dureros să fii înşelat, dar când bărbatul tău alege să aibă o relaţie cu cineva apropiat ţie, e de-a dreptul deprimant. Madonna a ales însă să depăşească acest episod într-un mod interesant.

Din anii 1980, Madonna reuşeşte să ţină pasul cu vremurile.  Lumea e îndrăgostită de ea şi, în ciuda faptului că are peste 60 de ani, păstrează cumva acea strălucire care o face să arate absolut uimitor.

În lumea muzicii, artista a fost sărbătorită de mai multe ori şi numită femeia anului. Cu toate astea, pe plan sentimental, a avut de multe ori inima frântă.

Madonna a avut multe relaţii de când lumea a ajuns să o cunoască, dar nu toate s-au sfârşit cu trandafiri. De obicei, ea păstrează pentru sine detaliile relaţiei sale, dar a existat un moment în care a acuzat o femeie pentru sfârşitul poveştii sale de iubire.

La un moment dat, cântăreaţa a anunţat într-o cameră plină de fani că şi-a concediat antrenoarea filipineză pentru că a avut o aventură cu iubitul ei. Cântăreaţa a descris-o ca fiind superbă şi foarte talentată. “Dar s-a întâlnit cu iubitul meu, aşa că am concediat-o”.

Această mărturisire neaşteptată i-a făcut pe oameni să se grăbească imediat să găsească vinovata. Nu numai că erau curioşi să afle numele antrenoarei, dar şi iubitul în cauză.

În ceea ce priveşte identitatea femeii, sursele spun că ar fi vorba de Nicole Winhoffer, care a lucrat pentru Madonna timp de cinci ani, până în 2014.

Există mai multe motive pentru care anumite persoane din anturajul vedetei cred că Nicole era angajata la care se referea Madonna. În primul rând pentriu că s-a născut dintr-o „mamă filipineză şi un tată german”.

În ceea ce-l priveşte pe iubitul trădător, au existat câteva presupuneri în ceea ce priveşte cronologia şi când Nicole a încetat să mai lucreze pentru cântăreaţă. O sugestie a fost dansatorul Brahim Zaibat care, potrivit Enews, a încheiat idila cu Madonna în 2013.

Un alt posibil candidat a fost Timor Steffens, a cărui relaţie cu Madonna s-ar fi încheiat în 2014.

Fanii nu au pierdut însă din vedere faptul că ambii bărbaţi erau cu 30 de ani mai tineri decât vedeta pop. Drept urmare, unii cred că Madonna şi-a făcut-o cu mâna ei, pentru că alege să se implice în relaţii cu tinerei.

“Trebuie să înceteze să se întâlnească cu copii. Punct! Şi spun asta pentru că o iubesc”, a spus o persoană din anturajul vedetei.

Cântăreaţa nu se ruşinează însă de întâlnirile sale. În timp ce unii o pot judeca pentru că a ales să aibă relaţii cu parteneri mult mai tineri, Madonna e rosponsabilă de deciziile sale.

În timpul unui interviu pentru ABC , cântăreaţa a vorbit despre acest subiect şi a explicat că iubirea nu are nimic de-a face cu vârsta.

“Nu am ales, ştii, nu mi-am scris, pe o bucată de hârtie, acum voi avea o relaţie cu un bărbat mai tânăr. Exact asta s-a întâmplat. Vedeţi, aşa sunt eu, o romantică. Am întâlnit pe cineva de care îmi păsa şi asta s-a întâmplat”.

Madonna a avut câteva legături de durată de-a lungul anilor. Să aruncăm o privire la unii dintre bărbaţii care i-au cucerit inima pentru o lungă perioadă de timp.

Guy Ritchie : A fost căsătorit cu Madonna timp de opt ani.

Sean Penn : Au fost căsătoriţi timp de patru ani.

Brahim Zaibat : Relaţia lor a durat între 2010 şi 2013.

Carlos Leon: S-a întâlnit cu Madonna din 1994 până în 1997.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Măruță jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  sursa   Shutterstock jpg
Deva Cassel și Monica Bellucci FotoJet (3) jpg
FotoJet Albu jpg
Catherine Zeta Jones si Michael jpg
Smiley Foto PR jpg
Kris Jenner, GettyImages (2) jpg
Brooke Shields, GettyImages (8) jpg
FotoJet Tom și Suri jpg
iulia si mihai albu jpg
Carmen Iohannis si Jill Biden la Casa Alba 2024   instagram (4) jpg
Hailey Bieber este însărcinată
Mihai Albu are cancer (1) jpg
Akshata Murty, Profimedia (1) jpg
Dominic West în rolul Regelui Chales, The Crown, Profimedia jpg
Tommy Hilfiger și Dee Ocleppo Hilfiger, GettyImages (5) jpg
Shakira, GettyImages (4) jpg
Keith Urban și Nicole Kidman, GettyImages (3) jpg