News

Siluetele vedetelor, atunci şi acum. Cine s-a menţinut şi cine n-a trecut proba timpului?

Siluetele vedetelor, atunci şi acum. Cine s-a menţinut şi cine n-a trecut proba timpului? camera-retro icon Vezi galeria 9 poze

Nu doar oamenilor de rând li se întâmplă să se uite înapoi cu nostalgie şi înainte cu furie, când vine vorba despre fizicul lor.

Chiar şi cele mai seducătoare vedete trec prin asta. Noi am comparat pozele lor vechi cu unele actuale, de la plajă, pentru a vedea dacă timpul a făcut sau nu ravagii pe corpul lor. Dovezile în galeria foto ce însoţeşte articolul!

Kate Moss (47)

În urmă cu aproape zece ani, posteriorul lui Kate Moss nu era chiar unul după care să întorci privirea. Sau, cel puţin, nu unul pe care să-l asociezi cu al unui supermodel. În cadrul vechi, din timpul unei vacanţe în Brazilia, o Kate care se apropia de 40 de ani era încă măritată cu rockerul Jamie Hince şi o avea deja pe fiica ei, Lila Grace Moss Hack, azi în vârstă de 18 ani. A trecut timpul, iar fostul copil rebel al modei, ajuns la 47 de ani, afişează, în sfârşit, acele rotunjimi feminine care i-au lipsit toată viaţa. 

Katy Perry (36)

Fără să fim răi, ci mai degrabă realişti, recunoaştem că nu prea mai ştim cum arată Katy într-un costum de baie măsura S. Cum se întâmpla acum nouă ani, în vara lui 2012, atunci când vedeta a fost surprinsă la piscină cu un abdomen tonifiat şi o talie subţire, demnă de admirat. Era la sfârşitul căsniciei cu Russell Brand, când Katy de-abia revenise pe piaţă. Astăzi, la un an după ce a născut-o pe fiica ei şi-a lui Orlando Bloom, Daisy, Katy are alte priorităţi decât slăbitul.

Leonardo DiCaprio (46)

La o vârstă la care alţi bărbaţi încă-şi numără pătrăţelele, Leo pare că s-a relaxat total, aşa cum arată această poză actuală cu el, pe plaja din Malibu. Altfel stăteau lucrurile în 2009, când Leo de-abia se despărţise de modelul Bar Refaeli şi căuta, pe plaja din Ibiza, un nou trup de supermodel cu care să-şi mai ocupe timpul. Camila Morrone, iubita lui de-acum, pare că-l place şi cu burtă de bere.

Lady Gaga (35)

N-a fost niciodată vreo silfidă şi nu este nici acum. În urmă cu nouă ani, la frumoasa vârstă de 26 de ani, Gaga făcea valuri la o piscină din Rio de Janeiro în acest costum de baie un pic prea mic pentru rotunjimile ei. Miniona astistă, demnă adeptă a curentului “să ai pe ce pune mână”, îşi păstrează proporţiile intacte şi astăzi. E drept că fotografia cu care comparăm este una postată pe contul ei de Instagram şi suspectă de filtre şi alte ajustări digitale. Dar cum Gaga este o tipă sinceră, luăm de bună şi poza actuală.

Foto: Profimedia

Comentarii

Modifică Setările