Singura jucărie pe care Kate le-o interzice copiilor ei

9 octombrie, 2017
printukl george jpeg

Sunt, poate, printre cei mai răsfăţaţi copii din lume, chiar dacă Ducii de Cambridge încearcă să le ofere o copilărie normală şi o educaţie pe măsură.

Au o copilărie destul de normală.

Au jucării tradiţionale

Trăiesc în palate, merg cu caleaşca regală şi apar la balconul regal alături de străbunica lor, Regina Angliei, ori de câte ori participă la evenimentele importante ale monarhiei britanice. Au, desigur, munţi de jucării, venite din toate colţurile lumii, cu ocazia zilelor lor de naştere. Totuşi, una dintre cele mai apreciate jucării de către copii nu se regăseşte printre colecţiile lor. De ce? Pentru că mama lor, Ducesa de Cambridge, nu o crede potrivită pentru ei şi o interzice cu vehemenţă în casa lor.

N-au voie cu tableta

V-am făcut curioşi? Ei bine, dacă răspunsul e pozitiv, atunci aflaţi că jucaria în cauză este iPad-ul. Cuplul princiar consideră că Prinţul George şi surioara lui mai mică, Prinţesa Charlotte, n-au de ce să deţină un astfel de dispozitiv, din moment ce e destinat, mai degrabă, adulţilor. Mai mult de atât, soţii Cambridge au decis că micuţii lor să n-aibă deloc acces la tehnologie, aşa cum s-a întâmplat şi-n cazul lor, ci să se bucure de jucăriile tradiţionale, educative şi distractive. ”Ca doi oameni care au crescut fără gadgeturi, William şi Kate cred cu tărie că jucăriile şi, în general, activităţile în exteriorul casei stimulează creativitatea şi imaginaţia”, a declarat o sursă din anturajul lor.

Iată alte jucării pe care George şi Charlotte le preferă!



Recente pe Ok! Magazine

Marele Duce Henri de Luxemburg si Marea Ducesă Maria Teresa   FOTO Marea Curte Ducală (8) jpg
Regele Frederik, Regina Mary alaturi de Regina Margrethe Foto Profimedia (1) jpg
Prințul William la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (2) jpg
FotoJet Meg jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei la Premiile de cercetare medicală, Profimedia (4) jpg
Printesa Eleonore a Belgiei la 16 ani   FOTO Casa Regală (2) jpg
Regina Mary și Regele Frederik foto Daily Mail png
Juan Carlos a abdicat (foto: reuters) jpeg
Kate Middleton și Louis, Getty jpg
Bradfield, Berkshire, Casa in care a copilarit Kate Middleton   Profimedia, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Cina la care au participat Prințul Harry și Meghan Markle Foto Instagram (2) jpg
Kate, William, Charles și Camilla la recepția diplomatică, Profimedia jpg
Regina Margrethe a II a la Chateau de Cayx 5   Casa Regala jpg
Prințul Edward, Duce de Edinburgh, GettyImages (4) jpg
Nicolae al României și familia (1) jpg
charlene monaco beatrice borromeo profimedia 0864842794 jpg
Regina Letizia a Spaniei alături de Regina Rania a Iordaniei, Profimedia (6) jpg