Sişu ar putea ieşi din închisoare

29 mai, 2013

Emoţii pentru fanii fostei trupe La Familia. Fostul partener de scenă al lui Puya, Tudor Sişu, ar putea fi eliberat condiţionat, după ce a stat închis pentru trafic de droguri.

Emoţii pentru fanii fostei trupe La Familia. Fostul partener de scenă al lui Puya, Tudor Sişu, ar putea fi eliberat condiţionat, după ce a stat închis pentru trafic de droguri.

Tudor Sişu a ispăşit deja două treimi din pedeapsa de patru ani primită, astfel că el poate fi eliberat condiţionat.

Cântăreţul a depus o astfel de cerere la începuutul accestui an, însă magistraţii Judecătoriei sectorului 4, acolo unde a ajuns solicitarea cântăreţului, au trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti, precizând că doar judecătorii de aici pot da un verdict în acest sens. Azi, aceştia vor decide, în urma analizării actelor ce însoţesc cererea de eliberare condiţionată, dacă Tudor Sişu se va întoarce în sânul familiei.

şi alţi 15 membri ai unui grup infracţional au fost arestaţi preventiv în mai 2006. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului instanţei supreme i-au acuzat pe cei 16 că, într-un an, au distribuit în Bucureşti aproximativ 40 de kilograme de heroină.

Instanţa a decis condamnarea cântăreţului la

.

Sişu a mai fost închis pentru trafic şi deţinere de droguri de mare risc. El fusese arestat în octombrie 2003, la câteva zile după ce Poliţia a prins doi traficanţi de stupefiante din Târgovişte şi a făcut o percheziţie în apartamentul lui.

Cântăreţul a fost eliberat în octombrie 2005, iar în mai anul următor a fost din nou arestat.

În 25 septembrie 2009, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus începerea urmăririi penale faţă de Tudor Şisu într-un alt dosar, pentru cultivarea, producerea, fabricarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.

Foto: arhiva ADH



Recente pe Ok! Magazine

FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg
andreea marin 1024x567 1 jpg
shakira instagram jpg