News

Smiley, portret de familie! Iată cât de fericit este alături de mama şi bunica lui

Smiley, portret de familie! Iată cât de fericit este alături de mama şi bunica lui

Smiley şi-a început turneul naţional acasă, la Piteşti, şi a cântat cela mai iubite piese ale sale în faţa a sute de oameni din oraşul său natal, printre care s-au numărat şi mama şi bunica lui.

„Mulţumesc, mamă!”, a simţit Smiley să spună în timpul concertului, căutându-şi mama cu privirea prin sală. „Am simţit o emoţie mare după ce l-am auzit spunându-mi asta acolo în faţa tuturor, am simţit-o ca pe o declaraţie pentru tot ceea ce am făcut de-a lungul vieţii pentru el, deşi mamele nu fac decât din dragoste lucruri pentru copiii lor, nu aşteaptă nimic înapoi. Toţi părinţii au copii excepţionali, eu sunt recunoscătoare că am norocul de a avea aşa un băiat talentat şi bun”, a mărturisit cu emoţie mama artistului după declaraţia de iubire şi recunoştinţă la scenă deschisă făcută de fiul său.

„Aleg mereu să încep turneul acasă, de aici îmi iau energia, aici cânt în faţa oamenilor care m-au văzut crescând şi care au crezut în mine. Avem în faţă un maraton de concerte, vom ajunge în alte 14 oraşe din România şi vom avea 17 concerte. Le mulţumesc colegilor mei alături de care muncesc la acest proiect, dar şi românilor care vor să ne vadă. Le-am pregătit o emoţie de concert, două ore cât o viaţă de om în care cântăm despre toate etapele prin care trece un om în această viaţă. Nimic nu se compară cu felul în care mă simt la concertele din ţară şi sunt recunoscător pentru fiecare secundă din acest turneu”, a declarat Smiley la finalul concertului în care a fost aplaudat în picioare minute în şir de publicul prezent în Sala Sindicatelor, din Piteşti.

„A fost superb, ca de fiecare dată. Juratul de la Vocea României a întors în seară această toate scaunele cu acest concert. Sunt foarte mândră de el”, a adăugat mama artistului la finalul concertului cât o viaţă de om conceput şi susţinut de fiul său.