Sora lui Natalie Wood are gânduri suicidale

24 martie, 2017
Natalie and Lana jpeg

O postare recentă a Lanei Wood pe o reţea de socializare i-a alarmat pe prietenii săi

Natalie şi Lana Wood

"Trebuie să reuşesc cumva să rămân calmă şi să nu mă sinucid", a scris aceasta. Postarea de pe 23 martie i-a speriat pe toţi cunoscuţii Lanei, care, la 71 de ani, nu este deloc într-o stare bună. "Tocmai am fost evacuată din casa mea, unde am locuit şapte ani", a adăugat aceasta, pentru a explica depresia care o afectează. Ajunsă fără adăpost la o asemenea vârstă, Lana este pe marginea prăpastiei. "Mai am zece zile ca să mă mut, iar eu nu am bani pentru aşa ceva. Nu ştiu dacă e ceva disponibil şi nu cunosc pe nimeni care să primească o familie de şase persoane!", a mai scris Lana, care locuieşte împreună cu familia fetei ei - soţul acesteia şi cei trei copii ai lor, Nicholas, Daphne şi Max. Dar acesta nu e singurul ei necaz. "Fiicei mele i-a revenit cancerul, iar nepoţii mei sunt isterici", a scris ea.

Lana şi nepoata ei, Daphne

Tocmai de aceea, unii dintre cunoscuţi se tem să nu aibă un sfârşit tragic. La fel ca faimoasa ei soră, Natalie Wood, a cărei moarte Lana a continuat s-o investigheze până recent, ea considerându-l vinovat pe soţul acesteia, actorul Robert Wagner. La vârsta de 43 de ani, Natalie Wood a fost găsită înecată în apropiere de Catalina Island, din golful oraşului Los Angeles, pe 29 noiembrie 1981. Natalie şi cel de-al doilea ei soţ, Robert Wagner, au decis să îşi petreacă weeekend-ul de după Ziua Recunoştinţei la bordul iahtului lor, Splendour, în compania actorului Christopher Walken. După o dispută violentă între Robert şi Christopher, Natalie a plecat de pe puntea vasului, îndreptându-se spre cabina principală, dar când Robert a intrat în cabină, actriţa nu era acolo. Ulterior, a fost găsită înecată. Autorităţile au ajuns, atunci, la concluzia că moartea actriţei a fost un accident.



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg