Soţia actorului Alec Baldwin şi-a falsificat identitatea. Totul despre scandalul în care a fost implicată Hilaria

Actualizat:
2 hilaria8 jpg jpeg

De obicei, cel care provoacă scandaluri în familia lor e soţul ei, actorul Alec Baldwin. De data aceasta, însă, vâlva a fost stârnită de cea care i-a dăruit 5 copii

Instructoarea de yoga a reuşit să provoace un adevărat scandal, început după Crăciun. Unul cu susul în jos, am putea spune, cam ca o poziţie complicată de yoga. Pentru că dacă multă vreme am auzit diverse afirmaţii ale unor celebrităţi hispanice care s-au plâns de discriminări în America, de data aceasta avem de-a face cu o femeie care s-a pretins hispa­nică deşi nu era. A povestit că s-ar fi născut în Mallorca şi chiar s-a prefăcut că are accent hispanic în engleza din interviuri. A jucat rolul exotic al instructoarei de yoga spaniole, pentru ca la sfârşitul anului trecut să iasă la iveală că s-a născut, de fapt, în Boston. Totul a fost dat în vileag pe Twitter de un utilizator al platformei care a dorit să-şi păstreze anonimatul. „Şi-a construit întreaga carieră pe faptul că ar avea rădăcini spaniole, dar aceste rădăcini nu sunt prea adânci, de vreme ce vine, de fapt, din sta­tul Massachusetts şi doar şi-a petrecut o par­te din copilărie în Spania“, comentează o sursă din anturajul fostei dansatoare.

Scandalul ori­ginilor doamnei Baldwin s-a extins pe măsură ce au apărut foşti colegi de clasă de-ai ei care spun că o cheamă Hilary, nu Hilaria, că în copilărie nu vorbea cu accent, iar ulte­rior şi-a construit o identitate falsă. Pentru că se simţea nevoia unei replici din partea ei, Hilaria a postat o lungă filmare pe Insta­gram, explicând că moştenirea ei hispancă din copilărie a fost o parte esenţială din formarea ei ca om şi că accentul ei este real şi se datorează faptului că vorbeşte mult şi spaniola. Toto­dată, a recunoscut că în buletin o cheamă Hilary, dar se prezintă Hilaria în Spania, acolo unde părinţii ei locuiesc şi acum. Totuşi, are vreo urmă de sânge spa­niol în vene? Niciuna.

Soţul Alec Baldwin este alături de ea 100%. Nu de alta, dar el însuşi s-a mândrit în 2013 când a fost la emisiunea lui David Letterman că a cucerit o spanioloaică fo­coasă. „Tot acest scandal este o porcărie. Mare e grădina Twitterului! Acolo oricine poate spune orice sub protecţia anoni­matului”, a comentat el. Iar fiica lui din căsnicia cu Kim Basinger, Ireland, i-a luat apărarea, declarând că Hilaria este o mamă şi o soţie extraordinară, care are grijă de fa­milia ei şi asta e tot ce contează pentru ea. Ce-i drept, totul pare a fi multă vâlvă pentru nimic. Şi totuşi, de ce şi-ar reinventa cineva astfel trecutul? Boston, Massachusetts suna prea banal? „Faptul că a vorbit cu acel ac­cent ridicol, în timp ce noi, realii hispanici, am pierdut oportunităţi din cauza accentului nostru e dezgustător. Să pretinzi că eşti imi­grant într-o Americă dominată în continuare de ură şi discrimări e de-a dreptul bolnav!“, a comentat jurnalista Aura Bogado.



Recente pe Ok! Magazine

Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg